27.08.2017,  11:03:26 | 2 comentarii | 1600 vizualizari GALERIE:     FOTO    
2.000 de spectatori / Au aplaudat succesul Şirinesei


de Loredana JUGLEA

ACS Şirineasa a debutat cu dreptul în noul sezon din Liga a III-a, la Petroşani, învingând pe FC Hermannstad II cu 3-0.

Sub blazonul Jiului
Circa 2.000  de spectatori, un număr rezonabil pe care rar îl mai găseşti chiar şi la prima ligă, au fost trup şi suflet pentru noua echipă de la Petroşani. Explicația acestei prezențe numeroase pe arena sportivă „Jiul” rezidă și în faptul că omul de afaceri Nicolae Sarcină a promis că această trupă va fi peste un an Jiul. De altfel, jucătorii de la Şirineasa au avut inscripţionat pe spatele tricoului numele de Jiul şi au jucat în culorile alb-negru. Meciul a început bine pentru gazde, care au avut în permanenţă iniţiativa jocului, ratând numeroase oportunităţi de a marca. Prima repriză a adus un singur gol, marcat de Florian Pîrvu de la 11 metri. Acelaşi jucător a majorat avantajul după pauză, pentru ca mai apoi Manole să stabilească scorul final de 3-0. Acelaşi scor cu care ACS Şirineasa s-a impus în Cupa României şi chiar şi aceiaşi marcatori, cu Pîrvu, vedeta echipei, care a reuşit în această săptămână patru goluri, două în cupă şi două în campionat.

Întâmpinaţi de călugări
Omul de afaceri Nicolae Sarcină a vrut ca încă de la prima întâlnire să interacţioneze cu publicul şi a făcut-o într-un mod cât se poate de creştinesc. Doi călugări au împărţit la poartă cruciuliţe şi iconiţe celor care au venit la meci. 
„Sincer, mă aşteptam să vină mai multă lume la meci, dar eu le mulţumesc celor care au venit pentru că ne-au încurajat şi poate că la meciurile următoare vor veni și mai mulţi”, a declarat Nicolae Sarcină.

Cadouri - 25 de mingi şi 10 tricouri 
La începutul partidei 15 mingi au fost trimise de jucători în tribună. În pauza meciului a avut loc un concurs de tras cu mingea la poartă de la mijlocul te­re­nului cu poarta goală. Cei care au reuşit să înscrie au primit din partea or­gani­zatorilor câte o minge şi un tricou, astfel că cele 10 mingi şi 10 tricouri şi-au găsit repede destinatarii.

Preşedintele ACS Şirineasa,
Alin Zgripcea: „3-0 în cupă, 3-0 în campionat, un scor cu care am dori să mergem până la finalul campionatului. Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, publicului din Vale, Primăriei Petroşani, dar şi oamenilor care au venit din judeţele învecinate. Obiectivul nostru este să promovăm şi să  facem meciuri bune. Nu avem un lider anume, liderul nostru este echipa”.

Antrenorul ACS Şirineasa,
Gabriel Mangalagiu: „Mulţumesc publi­cului din Petroşani pentru susţinere. Am fi putut câştiga şi la un scor mai mare. Echipa s-a reunit într-un interval scurt, şi  e greu într-un timp aşa scurt să punem la punct toate detaliile jocului. Am revenit în Vale după 20 şi ceva de ani şi am găsit aceeaşi atmosferă plăcută. În Vale sunt buni cunoscători de fotbal”.  

Rusu şi Antohi - marii absenți
Marele absent al meciului a fost Vlad Rusu, pentru că jucătorul nu a primit cartea verde care să-i permită să joace la Petroşani. Chiar dacă nu a jucat, fotbalistul s-a pregătit separat cu preparatorul fizic Cosmin Kanduh. Antrenorul Gabriel Mangalagiu a declarat că sunt şanse ca cei doi jucători să fie prezenţi la următorul meci, cel cu Naţional Sebiş, din deplasare, unul foarte important. 

Patru goluri, într-o săptămână
Cel mai bun om la Şirinesei a fost Florian Pîrvu, care a reuşit patru goluri în această săptămână, două în cupă şi două în campionat. „Golurile astea sunt ca un bonus pentru mine. Sunt foarte fericit că am reuşit să marchez două goluri pe care vreau să le dedic familie mele. Le mulţumim spectatorilor pentru susţinere”, a spus Pîrvu.

Căpitanul echipei,
Marius Ioniţă: „Am obţinut o victorie foarte importantă în faţa unui public minunat. Suntem jucători profesionişti şi suntem obişnuiţi să plecăm de acasă şi să jucăm în alte locuri, iar aici chiar este minu­nat. Vreau să le transmit oamenilor din Vale să fie în continuare alături de noi”.

Echipele
ACS Şirineasa: Iustin Teodorescu - Vasile Octavian, Marian Oiţă, Marius Ioniţă, Andrei Dragu, Lucian Iordache, Florian Pîrvu, Ionuţ Zaina, Marius Cioiu, Leonard Manole, Marian Anghelina. 
Rezerve: Giogios Gakos, Ionuţ Gruia, Ovidiu Popescu, Daniel Cocină, Ovidiu Vezan, Marius Tigoianu, Darius Covaci. Antrenor principal: Gabriel Mangalagiu.

AFC Hermannstadt: Dragoş Ciogovean – Daniel Chifu, Andrei Iovan, Robert Bratu, Cristiu, Sebastian Iacob, Cătălin Tarcea, Marian Roşianu, Alexandru Preda, Andrei Pop, Dragoş Muncuţă. Antrenor: Ioan Gavrilă.

Arbitri: la centru Alexandru Bălan din Deva, asistenţi: Ioan Glăvan şi Daniel Popa.


Comentarii articol (2 )

#1 ultrasmaster27.08.2017,  18:01:29
ca sa stie lumea ca din cei 2000 de microbisti , 1950 au fost din gorj adusi de domnul sarcina cu autocarele ... lumea sustine CSM JIUL PETROSANI 1919 , nu ACS Sirineasa.... daca echipa se v-a numi de la anul x Jiul nu are nici un farmec .. important e sa se afle si anul infiintarii in numele echipei ACS , CS etc JIUL 1919 petrosani
#2 gabi28.08.2017,  09:12:46
atmosfera a fost frumoasă. Încet-încet ”Valea” va adopta această echipă, numai că Sarcină încă se comportă ca un amator, uneori cu iz de circar, vrând să demonstreze că-i un fel de becali mai mic. El trebuie să lase profesioniștii să conducă și nu să se dea in spectacolo cu smocuri de bani etc...!Altfel cade mereu în ridicol.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter