10.09.2017, 13:11:47 | 0 comentarii | 863 vizualizari
Marinel Feder: „Dacă observatorul nu a notat în foaie că jucătorul Belei a intrat peste arbitri înseamnă că nu a intrat”
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Vădit deranjat de faptul că s-a scris că jucătorul Daniel Belei de la Retezatul Haţeg ar fi intrat în vestiar peste arbitri după meciul cu Inter Petrila, patronul echipei din Liga a IV-a, Marinel Feder, îşi apără jucătorul. „Observatorul nu a notat nicăieri în foaia de joc că fotbalistul a intrat peste ei. Belei în sus, Belei în jos. Sunt deranjat că s-a scris acest lucru în presă, de parcă nu ştiu ce ar fi făcut Belei. Dacă observatorul nu a notat în foaia de joc înseamnă că Belei nu a intrat”, a spus Feder. Informaţiile apărute în Ziarul Văii Jiului în ceea ce-l priveşte pe jucător sunt informaţii date chiar de către observatorul meciului, Vasile Capotescu, cel mai în măsură să dea astfel de declaraţii, fiind omul cheie al jocului. Cât despre prestaţia arbitrilor de la acel meci, Feder a declarat. „Nu-l mai vrem ca arbitru la meciurile noastre pe Anca. Să ne dea un alt arbitru. Le-am şi spus pe celor de la AJF Hunedoara despre doleanţa noastră”, a mai spus Feder. Daniel Belei a fost suspendat două etape după meciul cu pricina, iar oficialii AJF spun că arbitrajul a fost unul corect, iar lovitura de pedeapsă acordată pentru Inter a fost una justificată. În acest sens oficialii AJF au vizionat filmarea postată pe site-ul clubului din Petrila. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|