28.09.2017,  20:58:37 | 1 comentariu | 1150 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Momârlan prost, momârlan deștept… Primarul Jurca a reparat o nedreptate
de Marian BOBOC

Odiseea „Mircea Andraș - Cetățean de Onoare post- mortem” a luat sfârșit sâmbăta trecută la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila. 

Cu ocazia „Zilei Europene a Limbilor”, Asociația „Les Amis de la France”, fondată de regretatul poet Ionel Zmău, a organizat în sala CDI a școlii, dezbaterea cu tema „Pluringvismul”. Cu acest prilej Vasile Jurca, primarul Petrilei, a pus punct poveștii „Mircea Andraș – Cetățean de Onoare post-mortem al orașului Petrila”, reparând o nedreptate. Cu acest prilej am aflat că, contrar zvonurilor care circulau, Mircea Andraș a fost declarat Cetățean de Onoare hăăăt, în 2013, consiliul local votând proiectul care avea să devină hotărârea nr. 159/ 2013. De ce nu s-a înmânat diploma într-un cadru festiv, conform cutumelor, vă spunem noi. Nu a vrut un momârlan prost apropiat lui Păducel. Nu e locul aici să spunem cum s-a exprimat momârlanul prost la adresa lui Mircea Andraș. Chit că acesta, săracul, era mort, și nu se mai putea apăra… Consilierul local Marius Heljiu, prezent la acțiune, a subliniat efortul depus de răposatul Ionel Zmău, de Claudiu Mârlogeanu și de Corneliu Bran, pentru inițierea, în 2013, a acestui proiect. După trecerea în eternitate a lui Mircea Andraș, Ionel Zmău a avut lăudabila inițiativă a organizării, an de an, de către Asociația „Les Amis de la France” a unui „Remember Mircea Andraș”, chiar de ziua nașterii lui Mircea, în 8 septembrie. Spre cinstea ei, și doamna prof. Anca Simona Manoliu, cea care face să bată mai departe inima asociației petrilene, a preluat și permanentizat acest remember. De aceea, în aplauzele unei săli pline de elevi și profesori, primarul Vasile Jurca i-a înmânat doamnei Manoliu „Diploma de Cetățean de Onoare Post-Mortem al orașului Petrila”, diplomă care se va afla la loc de cinste la sediul „Les Amis de la France”. 
Au evocat personalitatea lui Mircea Andraș elevi (membri ai asociației francofone petrilene), Dumitru Gălățan-Jieț, prof.univ.dr. Iosif Andraș și subsemnatul.
În sală a fost prezentă și Maria Zmău, cea care i-a fost alături la „bine și la rău” regretatului poet Ionel Zmău și în nașterea asociației petrilene. În afară de Mariana Zmău, mai amintim și alte cadre didactice prezente: Luminița Mihoc (Colegiul Național „Mihai Eminescu”), Pamela Mareș (Școala Gimnazială Nr. 2 Petroșani), Coculeana Zorilă (directoare Șc. Gimn. Nr. 6),  Natalia Ștefan (directoare adjunctă Șc. Gimn. Nr. 6), Corina Herbei, D. Stoica, Mioara Szabo, Monica Clemente, Ela Frățilă, Matilda Mareș, Radu Chința, Ciprian Dârjan, Elena Peter,  Merită evidențiat momentul artistic (cântece, recitări) susținut în mai multe limbi de către elevi. Felicitări lor și doamnelor profesoare care i-au pregătit!

P.S. Firesc ar fi ca primarul Vasile Jurca să inițieze un proiect de hotărâre prin care și Ionel Zmău să fie declarat Cetățean de Onoare Post-Mortem. 
Astfel, ar arăta în continuare că este un momârlan deștept… Măcar în această privință... 


Comentarii articol (1 )

#1 momarlan229.09.2017,  15:01:59
Cautai eu in DEX cuvantul momarlan si vazui ca tot cuvant de batjocura a ramas. Dar imi sari in ochi alt cuvant...dezbaterea cu tema „Pluringvismul”. Oare e scris corect ultimul cunant ? Zau ca nu il pot citi... cred ca lipseste o litera. Felicitari edililor din Petrila pentru recunoasterea aratata regretatului Mircea Andras.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter