03.11.2011,  08:36:53 | 0 comentarii | 689 vizualizari
Primarul Resmeriţă a făcut antrenamente cu echipa


de Loredana JUGLEA

Preşedintele echipei Minerul Lupeni, Cornel Resmeriţă, şi totodată preşedintele onorific a participat sâmbătă dimineaţa la antrenamentul efectuat de Ionel Augustin. În vârstă de 55 de ani, oficialul s-a echipat în trening şi a participat alături de jucători la fazele tehnico-tactice dirijate de tehnician. „A jucat fotbal la viaţa lui, are condiţie fizică aşa că nu trebuie să mire pe nimeni”, au spus oficiali din cadrul clubului.
Din cauza caniculei antrenamentele Minerului sunt programate la ora 9:00 şi nu la ora 11:00 cum se întâmpla de obicei. „Este foarte bine că s-a amânat startul campionatului pentru că pe vremea asta călduroasă nu am fi făcut faţă”, a declarat preşedintele Mihai Basarab. Astfel, jucătorii Minerului vor mai efectua o săptămână în plus de pregătire la Lupeni, acolo unde vor mai susţine câteva jocuri de verificare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter