|
.
22.11.2017, 15:06:43 | 0 comentarii | 1023 vizualizari
Monica Iacob-Ridzi a fost eliberată condiţionat
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Fost ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi a fost eliberată condiţionat din Penitenciarul Gherla, în urma deciziei Tribunalului Cluj care a dat miercuri, 22 noiembrie, cu următoarea soluție: „Se menţine decizia Judecătoriei Gherla şi dispune de îndată punerea în libertate a Monicăi Iacob-Ridzi”, respingând astfel contestaţia DNA faţă de măsura eliberării condiţionate a Monicăi Iacob-Ridzi, decisă luna trecută de Judecătoria Gherla. Monica Iacob-Ridzi a petrecut deja aproape trei ani în spatele gratiilor, după ce a fost condamnată în 2015 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, sentinţa fiind definitivă. După ce justiția și-a spus cuvântul, a aplicat pedeapsa stabilită de cuviință, a venit timpul să își spună cuvântul și speranța. Este un prim pas spre zile mai ușoare alături de familie, dar fostul ministru nu va avea neapărat o viață fără probleme de acum înainte, pentru că are de plătit prejudiciul stabilit. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



