23.11.2017,  19:19:52 | 0 comentarii | 713 vizualizari
La Deva / Înot de elită 


de Loredana JUGLEA

Pentru al 17-lea an consecutiv, municipiul Hunedoara va fi gazda campionatului naţional de înot în bazin scurt (25 de metri) pentru seniori, tineret şi juniori.

Competiţia va avea loc în bazinul din cadrul Complexului Sportiv „Michael Klein”, urmând să aibă la start cei mai valoroşi înotători ai ţării. Întrecerea este organizată de către Primăria municipiului Hunedoara în colaborare cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern. S-au înscris în concurs 315 sportivi de la 50 de cluburi din toată ţara, urmând să fie prezenţi cei mai valoroşi înotători ai României. Astfel, printre cei care se vor regăsi la Hunedoara vor fi Robert Glinta, Andrei Grădinaru, dar şi foştii hunedoreni Alexandru Ancuţa, Alexandru Bădeaţă şi Adelina Buzdugan, care acum reprezintă clubul Universitatea Piteşti. CSŞ Hunedoara, clubul gazdă, va avea în competiţie un număr de 11 sportivi, cu şanse de a urca pe podium în competiţiile de juniori. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter