15.01.2018,  22:22:03 | 0 comentarii | 1028 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Au devenit coşuri de gunoi


de Gheorghe OLTEANU

La sfârşitul anului trecut pe contul de Facebook al mai multor persoane din Vulcan erau postate imagini cu porţiunea de jos a străzii Traian, asfaltată pe câteva zeci de metri. Comentariile care le însoţeau denunţau slaba calitate a stratului de asfalt.

Din punctul dumnealor
de vedere criticile sunt întemeiate. Numai că situaţia nu este chiar aşa. Ca unul care a urmărit atent modul în care s-au derulat lucrările de modernizare pe tronsonul cuprins între intersecţia acestei străzi cu Parângului şi până acolo unde Traian dă în Bulevardul Mihai Viteazul îmi rezerv să am un alt punct de vedere. Pe care, de fapt, l-am făcut cunoscut la timpul potrivit. În primul rând, pe lângă că asfaltul a fost aşternut doar pe o lungime de aproximativ 40 de metri, nu este vorba despre stratul de asfalt definitiv. În primăvară, cum îmi spunea şi coordonatul lucrărilor de şantier, va fi asfaltată întreaga porţiune de drum care a fost modernizată. Operaţiunea va fi făcută ca la carte, adică vor fi aşternute toate straturile de asfalt. Va fi remediat inclusiv stratul de asfalt de pe trotuar, care a avut de suferit în urma fisurării unei conducte de termoficare. Aşadar, cu alte cuvinte, opiniile pro şi contra ale vulcănenilor sunt aşteptate după ce lucrarea va fi recepţionată de către beneficiar.

Acum, însă,
aş vrea să atrag atenţia asupra unei situaţii care nu necesită să se aştepte termenul final. Gurile de canal prin care trec cablurile electrice ale iluminatului public şi cele ale companiilor de televiziune devin, încetul cu încetul, coşuri de gunoi. Cu alte cuvinte, ajung să fie ca şi cele destinate preluării apei pluviale. Aşa cum nu am observat niciun interes ca acestea din urmă să fie desfundate (se întâmplă doar când nu mai pot prelua surplusul, iar apa dă afară din ele), aşa e şi cu astea nou apărute pe strada Traian. Dar de ce, oare, îmi bat eu capul cu ele, când, în mod sigur, starea în care se află nu va interesa pe nimeni dintre cei care ar putea să ia măsuri?


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter