16.01.2018,  19:01:37 | 1 comentariu | 1155 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / De la una la alta


de Gheorghe OLTEANU

Nu o poţi numi ninsoare, într-adevăr, dar e bună, totuşi, şi pudra asta de zăpadă căzută în Vulcan. Să nu uităm, că e iarnă, totuşi, aşa că nici gerul din ultimele zile nu ar fi trebuit să ne mire.

Ce mi-a atras atenţia
ieri dimineaţă este faptul că lucrătorii de la salubrizarea stradală au acţionat, iar asta se vede. De aceea le-aş da nota maximă lor şi celor care-i coordonează. Încă nu a fost nevoie să iasă pe străzi autospecialele care înlătură zăpada, dar, mai mult ca sigur, zilele acelea sunt foarte aproape. Şi trotuarele, şi artele de circulaţie erau la negru, cum se spune, iar circulaţia pietonală şi traficul auto se desfăşurau cum trebuie. Pe când scriam asta mă gândeam la ceea ce auzisem la radio. Anume că, din cauza poleiului, Bucureştiul se transformase, luni, într-un adevărat patinoar. Aşadar, din nou felicitări celor cărora li se cuvin!

Vă rog
să nu-l luaţi ca pe un ghiveci dacă acum voi trece la alt subiect fără legătură cu cel dinainte. Nu e vulcănean care să nu fi văzut brăduţii plantaţi pe zona verde a Complexului Comercial „Coroeşti”. Zonă care, vara, arată super datorită florilor multicolore. Ei bine, în Ajun de Crăciun, unul dintre aceşti brăduţi a fost retezat. Din el a mai rămas numai un ciot. Cine-i făptaşul şi cine să-l prindă, ca să-i scoată ochii? Să fim serioşi! Acesta nu va fi găsit în vecii vecilor. Mai ales că - sunt mai mult ca sigur – nimeni nu a fost interesat, ca să i se dea de urmă. 

Şi acum,
la sfârşit de tot, un răspuns la nedumerirea unui cititor de-al nostru. Cum de cei care au spart alimentara de pe colţul dinspre piaţă al clădirii complexului au furat numai ţigări şi băutură? Iar de mâncare nu s-au atins! Da, prietene, nu s-au atins deloc de haleală. Au balotat ţigări, în valoare cam de o sută cincizeci de milioane vechi, şi de băut. Au preferat numai şi numai „Alexandrion”, ca să fiu mai înţeles. Că doar era noaptea de Revelion 2018, nu-i aşa?


Comentarii articol (1 )

#1 gheorghe 16.01.2018,  22:24:47
Inca un dosar cu autor necunoscut :( :( :( . Articolo trebui ca primul cetatean al Vulcanului sa fie tras la raspundere ca politia locala nu e eficient . Cat combustinil se consuma patruland cu masina fara a prinde hoti , fara a vedea nici o regula . Sunt cumva ORBITI????


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter