19.01.2018,  10:32:21 | 1 comentariu | 777 vizualizari
DADPP Petroșani își completează posturile vacante cu un jurist


de Alina PIPAN

Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacantă de consilier juridic, cls.I, gradul profesional superior,  din cadrul  Compartimentului juridic, resurse umane-salarizare.

Condiţii de participare și atribuții conform fișei postului

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 9 ani

Atribuții

  • Formulează acţiuni, întâmpinări, apeluri, interogatorii, recursuri, cereri de revizuire, contestaţii în anulare în acţiunile legate de activitatea D.A.D.P.P.;
  • Face parte din comisiile de atribuire a contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri locale şi fonduri europene;
  • Solicită legalizarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile;
  • Transmite hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, către serviciile din cadrul DADPP și Primăriei municipiului Petroşani;
  • Transmite titlurile executorii (hotărâri judecătoreşti) către organele de specialitate în vederea executării silite;
  • Înaintează către instanţa de judecată, spre competenta soluţionare, plângerile formulate împotriva proceselor verbale de contravenţie;
  • Ţine evidenţa dosarelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi a termenelor de judecată;
  • Formulează în termen răspunsuri scrise la sesizările cetăţenilor în legătură cu litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
  • Colaborează cu toate compartimentele Primăriei şi ale D.A.D.P.P. pe probleme specifice activităţii serviciului şi în special contrasemnează documentaţiile pentru achiziţii publice;
  • Formulează în termen legal răspunsuri scrise către petenţi şi orice organisme;
  • Avizează deciziile directorului executiv, pe baza referatelor justificative înaintate serviciului, după caz;
  • Studiază şi prelucrează legislaţia nou apărută cu şefii compartimentelor care au responsabilităţi specifice fiecărei noi prevederi legale, la solicitarea acestora

Concursul constă în 3 etape succesive: selecţia dosarelor de înscriere; proba scrisă.  Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93 şi constă în proba scrisă în data de 20 februarie 2018, ora 10, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Dosarele de înscriere pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Petroşani  din data de 17.01.2018, până în data de 05.02.2018, ora 16. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la compartimentul resurse umane et. 2, cam. 27.

 

 


Comentarii articol (1 )

#1 rusu constantin19.01.2018,  11:30:56
Probabil ca au in vedere si promovarea si protectia drepturilor omului in general si drepturilor persoanelor cu handicap in special.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter