29.10.2011,  18:07:26 | 0 comentarii | 909 vizualizari
Sport. Ultima ora.


de Loredana JUGLEA

„Pe banii care îi am de luat să-şi ia lumânări”. Fostul jucător al Universităţii Craiova şi al Jiului, Lucian Pârvu a declarat că a renunţat să-l mai acţioneze în instanţa civilă pe patronul echipei Jiul, Alin Simota pentru o datorie de 10.000 de euro, de anul trecut când acesta juca la Petroşani, în Liga a doua. „Din câte am auzit nu mai avem nicio şansă să ne mai recuperăm banii nici eu nici foştii mei colegi pentru că noua echipă a Jiului este pe o altă societate. Sunt foarte dezamăgit. Pe banii care aveau să mi dea să îşi ia lumânări. Nu se gândesc că şi noi avem familii”, a spus supărat jucătorul.

Lucian Pârvu a câştigat memoriul împotriva echipei Jiul, judecat la Federaţie, dar fotbalistul nu şi-a primit banii.
Pentru neplata unei datorii de 150.000 de euro către foştii jucători Jiul a fost neprogramată în Liga a doua, fiind ulterior exclusă şi dezafiliată de la Federaţie. Jiul evoluează în Liga a patra, cu obiectivul declarat de a promova, iar surse bine informate susţin că oricine dispune de suma de 200.000 de euro poate cumpăra palmaresul echipei Jiul, care acum activează sub o altă denumire în liga inferioară.
 
Popicarii, la un pas de a face un nou împrumut. Cinci cadeţi de la Inter Petrila vor lua parte la Campionatul Naţional de la Iaşi. 7000 de euro este suma de care elevii lui Marcel Dobrică au nevoie pentru a fi prezenţi la eveniment.
Cu toate că reprezentanţii Consiliului Judeţean au declarat că au alocat suma necesară pentru această deplasare, banii vor intra în posesia sportivilor sub formă de decont. „Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat banii pentru competiţie, dar sub formă de decont. Primăria trebuie să ne dea 7000 de euro, iar aceşti bani vor fi decontaţi de Consiliu. Noi joi trebuie să plecăm spre Iaşi şi nu avem această sumă pentru că am fost anunţaţi că primăria nu are lichidităţi. Dacă nu se va rezolva nu îmi rămâne decât să vorbesc cu preşedintele şi să ne împrumutăm din nou pentru că altă soluţie nu avem”, a declarat Marcel Dobrică. Antrenorul petrilean va deplasa un lot format din cinci sportivi, Petre Cimpoer, Mihai Balaban, Bogdan Iura, Radu Balaban, Cristian Cimpoer. Obiectivul petrilenilor este cucerirea unei medalii de aur.
De asemenea popicarii aşteaptă că săptămâna aceasta să le intre în cont şi indemnizaţia de sportiv, aceştia nu şi-au mai luat banii de trei luni, suma ajungând la 900 de lei de căciulă. „Vin sărbătorile şi la noi. Normal ar fi să ne luăm banii mai repede plus restanţele”, a mai declarat Marcel Dobrică.
 
Primăria Petroşani a alocat 9000 de lei pentru Centrul de Copii şi Juniori al Clubului Jiul. Primarul Petroşani a alocat pentru activitatea fotbalistică de la Centrul de Copii şi Juniori al Clubului Jiul suma de 9000 de lei, jumătate din cât s-a promis. Vicepreşedintele Jiului George Boboc spune că banii sunt bine veniţi şi că aşteaptă şi cealaltă jumătate. „Dacă la echipa de seniori nu se investeşte bine că măcar copiii sunt susţinuţi. Aşteptăm să primim şi restul de bani”, a declarat oficialul. Alin Simota a declarat în nenumărate rânduri că investiţiile majore pe care le va face vor fi doar la acest Centru, unde a cumpărat deja mingi şi echipament de joc în valoare de 50.000 de lei.
 
„Suntem pe primul loc pentru că nu avem  bisericuţe în vestiar”. Primarul Uricaniului Dănuţ Buhăescu şi totodată şi preşedintele onorific al echipei de fotbal spune că este foarte mândru de faptul că jucătorii săi au terminat turul de campionat pe primul loc. „Sunt mândru de echipa pe care o am şi foarte impresionat de faptul că jucătorii mi-au spus că nu fac asta pentru bani ci pur şi simplu pentru spectatorii noştri. Suntem o echipă de primul loc pentru că la noi în vestiar nu există bisericuţe ca la alte echipe. La noi primează spiritul de echipă şi încrederea în forţele proprii. Văd în această echipă un exemplu pentru tinerii care vin din urmă”, a declarat oficialul. 
 
Caz fără precedent în fotbalul mic. Jucătorii echipei Aurul Certej au refuzat să joace meciul din deplasare cu Universitatea Petroşani, din ultima etapă a turului Ligii a IV-a, pe motiv că nu era apă la vestiare. Cazul a ajuns deja pe lista Comisiei de Disciplină, pentru că, în premieră pentru Liga a IV-a, jucătorii unei echipe au refuzat să intre pe teren, pe motiv că nu era apă la duşuri. „Echipa de juniori a evoluat pe un teren mocirlos, iar când jucătorii au venit la vestiar să se spele, au constatat că nu este apă. În aceste condiţii, seniorii au refuzat să dispute meciul, pentru că un astfel de tratament e inadmisibil. Dacă ar fi fost vară şi terenul ar fi fost uscat, nu era nici o problemă, dar după un joc pe un teren noroios, oamenii au nevoie să se spele măcar cu apă rece. Pe nici un alt stadion din judeţ nu ni s-a mai întâmplat aşa ceva”, a spus Nicolae Halga, antrenorul echipei Aurul Certej. Tehnicianul a admis totuşi că uneori la antrenamente, nici la stadionul din Certej nu este apă. Iar precizarea referitoare, starea terenului arată că jucătorii „Aurului“ nu sunt neapărat chiar maniaci ai igienei personale, ci au cam exagerat cu fiţele. Dincolo de umflarea în pene a celor din Certej, ar fi fost normal pentru mileniul trei, ca gazdele unui meci să asigure condiţii minime de igienă oaspeţilor.
Oficialii echipei petroşănene s-au declarat revoltaţi de atitudinea adversarilor, mai ales că lipsa de apă nu depindea de clubul lor, ci era provocată de o problemă tehnică a furnizorului de apă din oraş. „Nu este normal să se întâmple aşa ceva. Apa s-a luat în tot oraşul, pentru o scurtă perioadă de timp. Nu cred că trebuia să nu mai joace din această cauză Ne-am rugat de ei, dar degeaba. Probabil că noi vom câştiga meciul la masa verde”, a declarat antrenorul principal al studenţilor, Ionuţ Stelescu. Vedeta echipei petroşănene, cântăreţul Kamara, care era dispus să joace chiar în acele condiţii vitrege, s-a rugat la rându-i minute în şir de oaspeţi. „Eu am venit de la Bucureşti pentru acest meci şi nu e normal să vă comportaţi aşa”, le-a spus Kamara, şocat de decizia echipei oaspete de a nu intra pe teren.
Sorin Ciotlăuş, observatorul AJF Hunedoara la acest joc, e de părere că formaţia din Certej nu avea dreptul să refuze să dispute meciul. „Echipa Aurul Certej s-a dezechipat, a intrat pe teren, a salutat publicul, iar apoi a refuzat să joace. E drept că nu era presiune la apă rece, dar acesta nu e un motiv să refuzi fotbalul. Clubul gazdă a trimis deja la AJF un document, prin care se demonstrează că furnizarea apei era întreruptă în tot cartierul, indiferent de voia lor”, a spus Ciotlăuş. „În Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice nu se găseşte nici o prevedere în acest sens. Verdictul în acest caz va fi dat mâine”, a precizat Bogdan Sever, vicepreşedintele Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter