22.02.2018, 19:48:45 | 0 comentarii | 1801 vizualizari
Câteva informații / Din Parâng şi din Straja
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Vă prezentăm câteva informații din cele două staţiuni ale Văii Jiului, care vă pot fi de folos în weekend.
În Parâng
nu exista, joi după-amiaza, activ niciun cod de vânt sau de vreme rea. De la salvamontistul şef al formaţiunii „Salvamont” Petroşani, Remus Popescu, am aflat că în staţiune ningea uşor, iar pe toate pârtiile existente zăpada măsoară între 30-40 cm şi este bătută, toate fiind în stare foarte bună şi pregătite pentru week-end. Ceva probleme mai existau cu ceaţa, Remus Popescu subliniindu-ne faptul că „nu se vede de ceaţă la 100 de metri”. Dar nimic neliniştitor pentru o zonă montană. Acest fapt este în sezonul rece destul de frecvent în anumite perioade, salvamontistul fiind de părere că vineri şi sâmbătă ceaţa nu va constitui un impediment pentru schiori.
De la acelaşi interlocutor am aflat că riscul de avalanşe este undeva spre gradul 3: „Sunt cornişe şi e şi ceaţă, fapt care exclude pe moment drumeţiile. Se merge prin zăpadă în zona cornişelor ca prin lapte, zăpada poate să plece dacă tai aceste cornişe şi e destul de periculos. În aceste zone zăpada atinge lejer 70-80 cm şi e viscolită de vânt, care nu bate tare, dar suficient, cât să împrăştie zăpada proaspăt căzută în ultimele zile”.
Legat de misiunile de salvare ale celor din „Salvamont” Petroşani, în zilele de miercuri şi joi n-au existat decât câteva accidente minore petrecute pe pârtiile de schi, fapt frecvent ce se petrece iarna în orice staţiune. Acum patru zile a existat şi o situaţie de rătăcire în Munţii Şureanu, unde au rămas rătăciţi şi blocaţi în zăpadă nişte tineri cu ATV-urile. Patru salvamontişti şi doi jandarmi montani au rezolvat însă problema şi i-au readus pe aceştia printre noi, fără probleme deosebite în timpul misiunii şi fără accidente cu urmări.
În Straja - zăpadă proaspătă şi două concursuri de schi
Trecem mai departe şi vorbim de staţiunea „Straja” Lupeni din Munţii Vâlcan, situată în partea de vest a Văii Jiului. Tot joi am stat de vorbă pe acest subiect şi cu şeful „Salvamont” Lupeni, experimentatul George Resiga. Ca şi omologul său din Parâng, se afla la datorie, împreună cu ceilalţi băieţi care asigură staţiunea de evenimente nedorite.
„Pe Retezat nu avem anunţat niciun cod de vânt sau de altceva, cel puţin până acum după-amiaza aşa era, iar pe Munţii Vâlcan avem o averizare de vânt, dar nimic deosebit. Din punct de vedere al avalanşelor, există risc de producere a acestora la peste 1.340 m, în zonele de depunere la cornişă. Vizibilitatea e redusă din cauza ceţii, iar vântul bate acum cam cu 60-70 km/oră în zonele înalte. Ninge uşor, iar zăpada este de circa 60 cm la peste 1.400 m şi cam 35-40 cm în rest, pârtiile de schi fiind în general în stare foarte bună chiar şi aşa. Se schiază normal pe pârtia de sub telegondolă, în timp ce telescaunul de sus este oprit momentan din cauza condiţiilor de vânt. Dar se schiză şi pe pârtiile Sfântul Gheorghe, Platoul Soarelui şi Constantinescu. Mâine va fi sper o zi mai bună şi aşteptăm un flux de turişti destul de mare, ţinând cont că există şi două concursuri de schi. Vineri va avea loc Cupa „Energeticianului”, iar sâmbătă Cupa „Hervis”. Concursul de vineri va avea loc pe Pârtia Sfântul Gheorghe. Nu a fost aleasă întâmplător, deoarece această pârtie e cea mai ferită de vânt, oricât ar bate se poate schia în condiţii foarte bune. Deci, cu tot vântul dacă va fi, competiţia va avea loc! Celălalt concurs de sâmbătă va avea loc pe Pârtia Platoul Soarelui. Până sâmbătă să sperăm că mai scăpăm de ceaţă şi de vânt, astfel încât lumea să se bucure de competiţie, de zăpadă şi de mişcare”, a declarat
George Resiga pentru ZVJ.
Legat de acţiunile de salvare, ziua de joi a adus trei incidente mai serioase pe pârtiile de schi din Straja, fiind vorba de trei turişti veniţi din trei mari oraşe ale ţării, respectiv Timişoara, Craiova şi Bucureşti. „Au fost azi trei cazuri: o presupusă ruptură de menisc încrucişat la piciorul drept a unei persoane de 27 de ani, un traumatism lombar suferit de un bărbat de 50 de ani şi o plagă destul de urâtă la unul din degetele mânii stângi la un tânăr de 26 de ani. Toţi trei nu erau din Vale. Din păcate, pe pârtiile de schi se mai întâmplă şi din astea, de aceea noi suntem vigilenţi şi mereu pregătiţi să intervenim”, a spus salvamontistul şef lupenean.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
