03.11.2011,  14:36:14 | 0 comentarii | 656 vizualizari
Apetri, liber ca pasărea cerului / Jucătorul echipei Jiul, Gabriel Apetri, a renunţat la banii pe care Jiul îi datora pentru a deveni liber de contract
de Loredana JUGLEA

Deţinut în coproprietate atât de  Jiul Petroşani cât şi de Universitatea Craiova, talentatul atacant Gabriel Apetri a devenit liber de contract după ce acesta a renunţat la salariile contractuale pe care le mai avea de luat de la Jiul. „Am preferat să renunţ la bani şi să devin liber de contract. Eu sper să nu iau o pauză prea mare şi să joc, la Liga a doua, la Liga I unde o fi numai să joc. Îmi pare rău de situaţia echipei Jiul pentru că este un club cu tradiţie în fotbalul românesc”, a declarat jucătorul.

“Apetri, capricios dar bun”

Damian Militaru, antrenor secund la Jiul, nu a ascuns  faptul că de multe ori era  supărat pe Gabi Apetri pentru că acesta putea munci mai mult la antrenamente.

 “Câteodată îmi era ciudă pe Apetri, pentru că nu punea osul la bătaie. Știu că e un jucător de valoare, care poate mai mult, dar de multe ori se lasă şi acest lucru mă scoate din sărite. Mereu sunt cu gura pe el, dar asta nu înseamnă că-i vreau răul. Este un jucător bun care poate juca oricând în Liga I.“, spunea Militaru.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter