25.03.2018,  12:41:34 | 0 comentarii | 1025 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Maestrul Dan Puric a încântat asistenţa din Aula Universităţii din Petroşani


de Corneliu BRAN

După simpozioanele reuşite în 2016 şi 2017, care au avut ca teme de discuţie mineritul şi Sfânta Varvara, Universitatea din Petroşani a găzduit sâmbătă, 24 martie, un al treilea simpozion din seria intitulată generic şi sugestiv: „Multiculturalism în Valea Jiului”. 

„Arc peste timp - Un veac de Reîntregire Naţională”, căci aşa a fost denumită cea de-a treia acţiune, s-a vrut a fi un simpozion de excepţie şi de înaltă ţinută, ţinând cont de faptul că anul acesta România îşi sărbătoreşte Centenarul, astfel că la invitaţia organizatorilor şi cu sprijinul omului de televiziune Ionuţ Drăgotesc a fost adus să vorbească pe tema amintită un adevărat prieten al Văii Jiului şi un român adevărat, Dan Puric, printre puţinii care mai spun ce este de zis în apărarea valorilor şi tradiţiilor româneşti, în apărarea culturii române şi a idealurilor pentru care strămoşii noştri au luptat.
Între cei prezenţi i-am remarcat pe primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, rectorul Radu Sorin şi Artur Găman, directorul INCD INSEMEX Petroşani.
Cuvântul de început a aparţinut profesorului Csaba Lorinţ din cadrul Facultăţii de Mine, care a făcut o scurtă prezentare a acţiunilor organizate de Asociaţia „Mistria” în parteneriat cu Universitatea din Petroşani. Profesorul şi istoricul Mircea Baron a prezentat, în peste 30 de minute, istoricul înfăptuirii Marii Unirii, precum şi istoricul înfăptuirii Unirii Basarabei cu Ţara Mamă, inclusiv toţi paşii ce s-au făcut până la 27 martie 1918, respectiv 1 Decembrie 1918. În cele expuse, profesorul a reamintit şi care a fost participarea celor din Valea Jiului la actul istoric de la Alba Iulia, confirmând încă o dată faptul că şi localităţile noastre au avut delegaţi, chiar dacă nu foarte mulţi, la ceea ce a însemnat cel mai mare moment benefic petrecut în Istoria Românilor de la Decebal (regele dac care a dat forţă, renume şi tărie poporului dac, strămoşii incontestabili ai tuturor românilor), Mihai Viteazul (Unirea de la 1600) şi Plevna (1877 - când România a obţinut Independenţa de Stat) încoace.
Dan Puric şi-a făcut apariţia pe scenă, în aplauzele celor prezenţi. Sesizând că lumea prin sală cam tremură de frig, maestrul şi-a început discursul cu câteva glume legate de acest aspect, încălzind atmosfera cu râsetele tuturor. După care a trecut, cu un discurs fin şi la obiect, la chestiunile serioase, legate de ţară şi ce înseamnă „Să fii un bun român!”, după cum de altfel este şi titlul unei cărţi a acestuia, aflată pe o masă de expunere la intrarea în sală.
Încheiem cu un scurt paragraf din expunerea actorului. Vorbind despre România, Unirea şi tinerii de azi, acesta a menţionat: „Ce, ne-a unit pe noi Strasbourg-ul? Nu, noi, poporul, am făcut Unirea, ne-am împlinit idealul! Românii care azi trebuie să serbeze Centenarul nu mai sunt toţi pe-aici, suntem ca un popor schilodit, avem sânge românesc în afara graniţelor, cinci milioane de români plecaţi, care sunt acolo nu de puţine ori umiliţi, s-au slugi, sau nefericiţi. Ce a rămas în ţară? Pensionarii? Bieţii tineri care şi ăştia au fost umiliţi? (...). Credeţi că tinerii de azi mai ştiu ce a fost ori că-i mai interesează ceva? Ei au fost reeducaţi, crescuţi altfel... Aţi văzut 400.000 (de tineri – nota red.) să vină într-o demonstraţie despre demnitate? Li s-au confiscat practic vieţile, li s-a dat un alt obiectiv, aveţi în faţă nişte deviaţii concrete în care ne aflăm, din păcate, şi de aceea trebuie să ţinem flacăra românismului aprinsă ca ei să vadă şi altceva din ce au fost învăţaţi...”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter