25.04.2018,  18:38:55 | 0 comentarii | 1846 vizualizari
Cu preşedintele Mircea Muntean, / Despre AFDPR Valea Jiului-Petroşani


de Corneliu BRAN

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Valea Jiului-Petroşani, Mircea Muntean, ne-a înştiinţat miercuri că „se apropie cu paşi repezi evenimentul de Ziua Eroilor de la Sighet”, rugându-ne să punctăm dacă putem acest lucru și alte chestiuni legate a activitatea AFDPR. 

Martirii Sighetului
„Anual, după Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului este considerată în România şi Ziua Eroilor, iar la Sighet sunt organizate o serie de evenimente pentru co­me­morarea deţinuţilor politici ce şi-au dat sufletul în închisorile comuniste. La Sighet, an de an se adună la eveniment foarte mulţi români care au fost închişi sau deportaţi de către odiosul regim, dar şi oficiali şi cetăţeni care doresc să fie prezenţi ori care sunt invitaţi. Anul acesta se va întâmpla la fel, pe data de 17 mai va avea loc acest eveniment, unde şi eu voi fi prezent ca de fiecare dată în ultimii ani, în calitatea mea de preşedinte de filială. Va fi prezent acolo şi preşedintele AFDPR, domnul Bjoza, cetăţean român de origine poloneză, un om deosebit, al cărui nume tradus în româneşte înseamnă „mesteacăn”. Alături de dumnealui vor fi preşedinţi de filială din întreaga ţară, doamna Ana Blandiana, care nu mai are nevoie de prezentare. La fel, domnul Nicolae Noica, plus diverşi conducători şi oficiali de la diverse instituţii europene din ţări foste comuniste, oameni ce au avut de suferit, de asemenea, în trecut. Având în vedere că la Sighet avem un muzeu de acest gen unic în lume, nu se impune prezenţa numai a noastră, a celor care am avut de suferit în perioada comunistă, ci şi a voluntarilor ce doresc să participe la eveniment, iar cum am spus sunt foarte mulţi ani de an. Ca şi în anii trecuţi, evenimentul în sine nu presupune doar comemorarea celor plecaţi dintre noi, ci şi prezentarea unor cărţi şi publicaţii scrise de diferiţi autori din lumea foştilor refugiaţi ori deţinuţi politici. Remarc tot aici faptul că din judeţul Hunedoara vom fi prezenţi patru persoane: preşedintele AFDPR-filiala Valea Jiului, adică subsemnatul, preşedintele AFDPR Hunedoara (nou înfiinţată), doamna Alexandra Mărgineanu, domnul Octavian Scarbură, domnul inginer pensionar Ion Dănilă, fost deportat, care vine alături de soţia dumnealui. Dar numărul celor ce vom merge la Sighet nu e bătut în cuie. Cei interesaţi să ne însoţească pot veni la sediul asociaţiei noastre din Petroşani, din clădirea Comtim-ului, la etajul I, unde se pot înscrie. Lunea, marţea şi vinerea mă pot găsi aici în intervalul orar 9:00-12:00”, ne-a declarat, miercuri, Mircea Muntean.

Probleme cu cotizația
Dacă tot am stat de vorbă în biroul dumnealui despre acest eveniment, fireşte că i-am solicitat preşedintelui filialei deţinuţilor politici şi alte informaţii legate de activitatea AFDPR Valea Jiului-Petroşani. Mircea Muntean a început cu o nemulţumire a sa legată de plata cotizaţiei şi cu un apel făcut membrilor: „Din 182 de membri avem cu plata la zi doar 40. Tocmai zilele trecute am refăcut tabelele şi am constatat acest lucru. Îi rog pe toţi membrii noştri să vină să plătească cotizaţia la zi, altfel avem probleme grave de funcţionare curentă. Nu mai spun mai multe, dar sper să fiu înţeles”.

115 dosare finalizate la Petroşani!
Referitor la ultima noastră discuţie legată de dosarele urmaşilor deţinuţilor politici şi adoptarea unei legi prin care aceştia să primească lunar o indemnizaţie, Mircea Muntean a declarat:
„Dacă în interviurile anterioare, din anul 2017, am amintit în cotidianul dumneavoastră că se fac înscrieri pentru copiii foştilor deţinuţi politici şi deportaţi politici, în vederea completării dosarelor care în viitor le vor fi utile pentru a putea primi o indemnizaţie prin prisma viitoarei legi de care AFDPR se ocupă, urmând a primi sprijinul parlamentarilor în vederea adoptării proiectului de lege pe care asociaţia noastră îl pregăteşte, acum pot să vă spun că până la această dată eu am 115 dosare finalizate. Asta rezultă şi din centralizator şi se poate verifica de oricine nu crede. Sunt filiale care au cu mult mai multe decât noi, sunt şi multe altele care au mai puţine sau chiar deloc. Consider că e un număr rezonabil şi aştept în continuare să vină la sediul nostru cei interesaţi, deoarece procesul de colectare a dosarelor şi de completare a datelor nu s-a încheiat, din moment ce proiectul încă n-a ajuns în parlament. În draftul proiectului este specificat printre altele că copiii foştilor deţinuţi politici beneficiază de 50% din salariul minim brut pe economie ca indemnizaţie lunară pentru fiecare an de detenţie a părintelui lor. Deci nu va fi deloc o sumă de neglijat şi de aceea cred că această muncă a noastră nu va fi deloc în zadar şi va fi practic o reparaţie morală a copiilor care au avut de suferit într-o perioadă neagră a României. Acest proiect de lege face ca noi, preşedinţii de filiale să ne zbatem, alături de conducerea de la centru, în a-i convinge pe parlamentari de utilitatea acestei legi şi de a primi sprijinul politic în vederea susţinerii în parlament a adoptării legii. În mod personal, eu am luat iniţiativa de a merge în audienţă la domnul primar Tiberiu Iacob-Ridzi, unde vreau să-i prezint o petiţie, prin care doresc să-l rog să-mi prezinte doi parlamentari din partidul din care face parte, PNL, şi care să dorească apoi să introducă această lege în Parlament pentru a fi votată. Sper ca demersul meu să aibă succes, la fel ca şi demersurile colegilor din ţară sau de la centru”, a mai menţionat Mircea Muntean.

Ulrich - decorat de preşedintele Iohannis
În fine, preşedintele a încheiat cu o ştire de ultim moment, primită telefonic chiar cu o zi înainte din partea preşedintelui AFDPR: „Vă dau o ştire în ex­clusi­vitate şi în premieră. M-a sunat ieri preşedintele Mesteacăn, președintele AFDPR, cum îmi place mie să-i spun şi ştiu că-i place şi lui, care mi-a spus să nu îmi fac niciun program pe data de 26 iunie, deoarece în această dată, la orele 16:00, va trebui să fiu prezent la Palatul Cotroceni, în calitate de preşedinte de filială, alături de membrul de onoare al filialei noastre, domnul Ernest Ulrich din Petroşani, cel care a trăit dramele gulagului sovietic. Preşedintele României îi va acorda Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, o distincţie onorantă şi binemeritată pentru acest petroşenean”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter