În urmă cu 150 de ani a început extracția industrială a cărbunelui în Valea Jiului. Cărbune care a însemnat dezvoltarea Văii Jiului. La ceas jubiliar, „Ziarul Văii Jiului” vă propune câteva povești ale cărbunelui de Valea Jiului, căci poveste cărbunelui este și povestea Văii Jiului.
Povestea de mai jos este scrisă după noţile repausatului inginer minier Gustav Polyak de Samson şi adusă la zi de conductorul minier Arpad Schreiber, care o şi publică în serial în revista „Montanistică şi metalurgie”. Intertitlurile aparţin lui Marian Boboc, care a republicat-o în volumul II din „Valea Jiului all-inclusive”. Vă invităm să vă aprindeți lampa… Lectură plăcută! (ZVJ)

Chefurile comandantului suprem. Valea - mai disciplinată.
Pentru menţinerea siguranţei publice, s-au format gărzi muncito­reşti, unii dintre conducătorii acestora au abuzat de puterea ce li se încredinţase. Mai cu seamă comandantul lor superior, care aranja chefuri şi straşnice trageri de focuri, prin care înspăimânta pe toată lumea.
Cu toate că, cu prilejul izbucnirii revoluţiei, dar şi cât timp a durat aceasta, în toată ţara s-au întâmplat tâlhării, spargeri şi asasinate, în Valea Jiului astfel de excese nu s-au întâmplat. În această privinţă, muncitorimea s-a purtat  foarte disciplinat, ceea ce trebuie amintit, spre lauda ei. Cu atât mai mult, cu cât în zilele acelea grele, nu prea a existat vreun colţ de ţară, unde să nu se fi întâmplat diferite tâlhării şi omoruri. Totuşi, ura muncitorilor a atins pe câţiva ingineri şi oameni de la conducere, somându-i să părăsească Valea Jiului în termen de 24 de ore.

1918. Trocuri la vremea retragerilor nemţilor
Tot pe la sfârşitul anului 1918, s-au retras din vechiul regat şi trupele germane de ocupaţie. Materialele de tot felul pe care le aduseseră cu ele - echipamente, cai, căruţe etc. - le vindeau la drumul mare pe un preţ de nimica. Prilej cu care şi petroşenenii au cumpărat foarte multe lucruri de la nemţi.
Producţia de cărbune, la sfârşitul anului 1918 şi începutul lui 1919, a scăzut foarte mult, în primul rând, datorită reducerii schimbului de lucru la 8 ore. Apoi şi pentru că mulţi mineri erau plecaţi prin alte părţi, iar ceilalţi nu prea mergeau regulat la şut şi nici nu depuneau prea mare efort la muncă.

Început de an cu armata română. O grevă de scurtă durată. Ultimul salariul de la Budapesta
În ianuarie 1919, trupele române au intrat în Valea Jiului, preluând de la gărzile muncitoreşti menţinerea ordinii publice. Chiar în acest an, minerii din Valea Jiului au intrat în grevă, fiind siliţi de armată să reia lucrul. După intrarea trupelor române a încetat legătura întreprinderilor miniere particulare şi de stat cu centrele lor din Budapesta. Minele statului din Lonea au primit ultimul transport de bani pentru plata salariilor minerilor, trimis din Budapesta, la 22 ianuarie 1919.

Winklehner - un bun director general de tranziţie
Exploatările din Lonea au fost preluate la 11 aprilie 1919 de inginerul Victor Blăşian, director la resortul de comerţ al Consiliului Dirigent şi, ca atare, mandatar plenipotenţial al acestuia. Astfel, aceste exploatări au trecut în mâna statului român şi toate cheltuielile lor au fost acoperite de Consiliul Dirigent. Situaţia societăţilor particulare era cu mult mai rea, deoarece legăturile cu direcţiunile lor centrale au fost rupte, dispărându-le astfel finanţarea.
În această situaţie grea, funcţionarii acestor societăţi aveau o perspectivă sumbră. Însă conducătorul exploatărilor din Valea Jiului ale Societăţii Salgotarjani, directorul general Winklehner, a găsit soluţia pentru a le scoate din impas, reuşind să le asigure bunăstarea tuturor angajaţilor. Simţul său diplomatic nu l-a părăsit nici în aceste zile grele, reuşind mereu să procure sumele necesare pentru plata neîntârziată a tuturor funcţionarilor şi minerilor. În timp ce alte exploatări - care nici măcar n-au trecut prin asemenea schimbări radicale - nu-şi plăteau oamenii decât odată la 2-3 luni, exploatările de aici, din contră, erau alimentate, regulat, cu alimente şi oamenii îşi primeau fără întârziere salariile în mână.
Directorul general Winklehner s-a distins atunci prin merite mari, care nu pot fi uitate nici de mineri, nici de celelalte categorii de angajaţi.

1919-1920 - probleme de producţie. O grevă generală
Producţia s-a îmbunătăţit, din lună în lună, deşi era departe de aceea din timpul de dinaintea războiului. Scăderea producţiei nu a fost cauzată doar de schimbul redus de 8 ore, ci şi de modul nesistematic de exploatare din timpul războiului, ale cărui urmări încă se mai simt.
În afară de acestea, între 1919-1920, au izbucnit extraordinar de multe focuri, a căror îndiguire şi stingere a necesitat foarte multe braţe de lucru, care erau luate de la producţie. Odată terminate aceste lucrări de salvare şi întreţinere, a crescut, treptat, şi producţia, cu toate că şi astăzi, în 1926, mai sunt mine care lucrează la înlăturarea acestor inconveniente.
În 1920, au fost unele negocieri între muncitori şi patroni, referitoare la salarizare. Acestea au avut la Bucureşti. Tot în 1920, s-a declarat şi greva generală, care a fost înăbuşită de guvernul de atunci, conducătorii muncitorilor fiind arestaţi.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.