03.05.2018,  17:45:15 | 1 comentariu | 1199 vizualizari
Drumul spre Parâng / Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu UAT Judeţul Hunedoara


de Alina PIPAN

După cum deja ştim, licitaţia realizării drumului spre staţiunea Parâng a fost blocată în instanţă.

Participanţii la licitaţia de atribuire a lucrărilor au contestat, pe rând, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor procedura de atribuire. Într-un final - oferta Drupo a fost declarată inacceptabilă, şi Strabag ar fi trebuit să fie câştigătoare - a fost deschis un proces în instanţă cu următoarele părţi SC Mano Sprint SRL - reclamant, SC TRANS Construct Import Export SRL - reclamant, Strabag SRL – reclamant, SC Drupo SRL - reclamant pârât, Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Hunedoara - pârât.

La înfăţişarea de ieri, 2 mai, Tribunalul Hunedoara a „respins acţiunea formulată de reclamantele SC Mano Sprint SRL şi SC Trans Construct Import Export SRL, SC Strabag SRL în contradictoriu cu pârâta UAT Judeţul Hunedoara. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Hunedoara”.

Licitaţia pentru realizarea acestui drum a fost deschisă anul trecut în ianuarie, și anul trecut ar fi trebuit să înceapă deja lucrările. Dar, după stabilirea constructorului, a început iureșul. Oferta Drupo a fost declarată inacceptabilă și s-a acceptat oferta Strabag. Dar cu toate acestea, Consiliul Național de Soluționare a Contestaţiilor a primit contestații și de la Drupo și de la Strabag privind realizarea procedurii de licitaţie.

Cu aceste amânări de mai bine de un an, realizarea lucrării efective se amână la nesfârşit. Cu toate că este doar un drum de 4 kilometri, el se construieşte în condiţii speciale şi are prevăzute şi parcări, iar lucrările se estimează că vor dura 27 de luni, deci mai bine de doi ani. Dacă licitaţia ar fi decurs firesc, acum lucrările ar fi trebui să fie în toi, însă constructorii şi UAT Judeţul Hunedoara stau prin tribunale.

Executarea lucrării „Modernizare DJ 709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325, judeţul Hunedoara” a fost estimată la suma de 16.596.526 lei pentru cei 3.725 metri de drum, deci miza este una importantă.

Pentru dezvoltarea turismului local, drumul este de cea mai mare importanţă, pentru că face legătura dintre zona de agrement din masivul Parâng şi DN 7A, cu localităţile Petrila şi Petroşani, iar prin intermediul DN 66 cu restul judeţului. La km 10+525 se află cabana parapantiştilor, iar la km 11+600 se află releul Parâng, obiectiv crucial pentru comunicaţiile la nivel naţional.


Comentarii articol (1 )

#1 Vasile03.05.2018,  19:15:46
Pana nu vad inceputa asfaltarea drumului judetean din Parang nu mai cred nimic ca tare imi este teama ca se va gasi ceva si nici anul acesta nu va incepe lucrarile ca de terminat nici gand (ex. Gara Petrosani inceputa si neterminata modernizarea de ani de zile , drumul DN 7A (Cheile Jietului) spre Transalpina si Voineasa inceput amanat si neterminat de ani de zile iar cetateni vaii jiului isi rup masinile pentru a vedea Transalpina , drumul spre Herculane .................


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter