|
.
09.05.2018, 17:46:22 | 0 comentarii | 897 vizualizari
Karate / Rezultate bune pentru deveni la Cupa Crisius
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
La Chișineu Criș, în județul Arad, s-a desfășurat, recent, cea de-a XXXIX-a ediție a Cupei Crisius, cea mai longevivă competiție polisportivă din calendarul Ministerului Educației Naționale.
Participă, an de an, copii din țară și de peste hotare. La ediția din acest an au luat parte tineri sportivi din șase țări și din 14 județe ale țării. Aceștia s-au întrecut pentru întâietate în discipline precum handbal, minifotbal, baschet, tenis de masă, navomodele, aeromodele, gimnastică aerobică, karate, judo, karting sau șah. La competiție, în concursul de karate, au participat și 13 sportivi de la Palatul Copiilor din Deva, acolo unde sunt pregătiți de către profesorii Oana Tomiuc și Marius Biji. Confirmând, încă o dată, valoarea școlii de arte marțiale din Deva, indiferent de stilul practicat, copiii din municipiul de reședință al județului Hunedoara au obținut, și de această dată, rezultate mai mult decât remarcabile. Astfel, la categoria de vârstă de 6-7 ani, Darius Biji s-a clasat pe locul 1, Damian Hromei pe locul 2, iar Amalia Bălan pe locul 3, toți la kata individual. Apoi, la categoria de vârstă 8-10 ani, Yara Faur a fost pe locul 1, Melissa Dragoş pe locul 2 şi Mădălina Şeulean pe locul 3, tot la kata individual. La categoria de vârstă 11-12 ani, tot la kata individual, Ianis Munteanu a terminat pe primul loc, Cristian Şeulean pe poziţia secundă, iar Rebeca Streulea, Anna Horvath, şi Andrei Gabor au ocupat ultima treaptă a podiumului de premiere. Trebuie remarcată și buna evoluție pe care au avut-o micuții Diana Ilie, şi Rareş Streulea, clasați și ei pe locuri fruntașe. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



