29.10.2011, 18:13:29 | 0 comentarii | 767 vizualizari
Sport. Ultima ora.
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Alexandru Lupu va participa la cursuri de
specializare în Olanda şi Noua Zeelandă. Calificarea echipei Naţionale de rugby la Cupa
Mondială din Noua Zeelandă din anul 2011 a deschis un nou orizont pentru acest
sport. Alexandru Lupu, antrenor al Naţionalei de rugby în 7 spune că vom fi
priviţi cu alţi ochi după această calificare. Astfel după ce Naţionala va fi
prezentă la Mondial, echipa de rugby în 7 are ca obiectiv calificare la
Jocurile Olimpice din 2016. „Este un nou început pentru rugby-ul românesc, care
a reuşit la rugby în 15 să rămână în elita mondială. Acest lucru ne obligă şi
pe noi să ţinem pasul cu marea performanţă. Ne dorim să fim la Olimpiadă nu
numai simpli participanţi ci şi medaliaţi”, a declarat tehnicianul din Vale,
care de curând a fost la un curs de acreditare a antrenorilor de rugby în 7
specializaţi în nivelul 1. „Foarte curând voi pleca în Olanda la un curs de
specializare, nivel trei, ca mai apoi să urmez un altul de înaltă performanţă
în Noua Zeelandă sau Africa de Sud”, a mai spus tehnicianul.
„Va promova echipa care cotizează cel mai
mult”. Ionuţ Stelescu, antrenorul echipei din
Liga a patra Universitatea Petroşani,
spune că gruparea pe care o pregăteşte şi-a luat gândul de la promovarea în
Liga a treia. „Noi nu suntem incluşi în ecuaţia promovării. În opinia mea va
promova echipa care va cotiza cel mai mult, şi acum fiecare înţelege ce vrea.
Echipa cu cei mai mulţi bani va fi în Liga a treia, iar în momentul de faţă
Jiul este formaţia care are cea mai bună stabilitate financiară”, a declarat
Stelescu. Acesta a mai afirmat că îşi doreşte să termine turul de campionat în
apropierea podiumului. Tehnicianul a mai dezvăluit faptul că vedeta echipei
cântăreţul Kamara are un regim mai special atunci când vine vorba de luat masa
cu echipa. „Kamara estre singurul din echipă care mănâncă diferit faţă de noi.
Toate mesele lui sunt fără carne de porc, doar cu pui la grătar şi ciorbă de
legume. Faptul că are grijă de corpul său se vede şi pe teren. Este cel mai
bine pregătit jucător la condiţia fizică”, a explicat antrenorul.
Campionatele Naţionale de Nataţie de la
Hunedoara. Toate „vedetele” în activitate ale nataţiei
româneşti vor concura zilele acestea la a opta ediţie consecutivă a
Campionatelor Naţionale de Înot în bazin
scurt care se desfăşoară la Hunedoara. Din
păcate, CSS Hunedoara va avea un singur sportiv în competiţie. Camelia
Potec, Norbert Trandafir şi Alexandru Maestru, precum şi noua stea Dragoş
Agache, singurul român medaliat în acest an la Europene, vor onora cu prezenţa
ediţia 2010 a Campionatelor Naţionale de
Înot în bazin. Siguri pe medalii, campionii vin la Hunedoara în primul rând
pentru a-şi verifica nivelul de pregătire în perspectiva competiţiilor
internaţionale viitoare. „Prezenţa la Campionatele Naţionale este un act de
onoare pentru orice sportiv, indiferent de valoarea performanţelor internaţionale din palmares. În plus,
pregătirea sportivă necesită şi verificarea competiţională, iar campionatul de
la Hunedoara e un prilej perfect de testare în perspectiva competiţiilor de
anul viitor şi a Jocurilor Olimpice din 2012”, a spus Ștefan Iamandi,
secretarul general al Federaţiei Române de Nataţie.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
