20.06.2018,  19:18:36 | 0 comentarii | 1164 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Cu ocazia celor 70 de ani de învăţământ superior de stat / Diplome aniversare pentru 145 de cadre universitare
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

După acţiunile din 10, 11 şi 12 mai, când la Universitatea din Petroşani s-au sărbătorit cei 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei superioare de învăţământ de Stat de pe Dealul Institutului, un al doilea eveniment se va desfăşura azi în Aula Universităţii, începând cu orele 13,00.

Rectorul Radu Sorin va înmâna fiecărui dintre cele 145 de cadre universitare câteo diplomă aniversară, ca semn de preţuire a conducerii instituţiei faţă de munca acestor dascăli. Referitor la acest eveniment rectorul Radu Sorin ne-a declarat: „După cum bine se ştie, anul acesta aniversăm 70 de ani de la demararea învăţământului superior la Petroşani. În data de 10 mai am avut o festivitate la care a participat domnul ministru al Educaţiei Naţionale, alte personalităţi din învăţământ şi oficialităţi judeţene şi locale. Atunci, din cauza succesiunii de evenimente şi a timpului care ne-a presat nu am putut să acordăm diplome aniversare decât foştilor rectori din cadrul Universităţii din Petroşani. De aceea, am decis ca joi, 21 iunie, să oferim aceste diplome aniversare şi colegilor din universitate, e vorba de cadrele didactice ce se ocupă de studenţii noştri. Acest eveniment va avea loc în cadrul unei festivităţi din Aulă, unde-i aşteptăm pe toţi, practic toată comunitatea academică petroşeneană. Dorim şi prin această manifestare să le mulţumim colegilor pentru activitatea pe care au desfăşurat-o, unii de peste 40 de ani chiar, alţii de mai puţini ani. Vrem ca la acest eveniment să le transmitem urările din partea conducerii universităţii, dar şi să le transmitem că împreună cu toţii trebuie să continuăm seria învăţământului de calitate la universitatea noastră. Pe această cale doresc să-i felicit pe toţi şi să le spun că, în afară de evenimentul în sine, va fi o întâlnire unde voi prezenta situaţia actuală a Universităţii din Petroşani, stadiul în care se desfăşoară sesiunea de examene, cerându-le să ne concentrăm apoi pe ceea ce înseamnă admiterea care va începe în luna iulie după care pe admiterea din septembrie. Va fi, deci, o mică întâlnire, pe care noi o organizăm anual o dată sau de două ori, unde discutăm şi prezentăm şi problemele reale ale instituţiei noastre”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter