03.11.2011, 07:59:36 | 0 comentarii | 760 vizualizari
Cu buzunarele goale / Popicarii de la Inter bat tot ce le stă în cale
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Echipa de popice Inter Petrila a învins echipa CFR Olimpia ACB Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a doua a Diviziei Naţionale. Marele derby în competiţia masculină a avut loc la Petrila, acolo unde Inter din localitate (campioana naţională en-titre) s-a impus în faţa vicecampioanei CFR Olimpia ACB Iaşi cu scorul de 6-2 la puncte de meci, cu 3414 p.d. – 3397 p.d., după 12-12 la manşe / puncte de set. Dacă în finala turneului sezonului anterior de la Galaţi Inter Petrila s-a impus la numai două “beţe” în faţa ceferiştilor moldoveni şi a devenit campioană naţională, de data aceasta diferenţa a fost de 17 popice doborâte, dar trebuie de remarcat şi faptul că, după primul schimb, ieşenii conduceau cu 2-0 la puncte de meci şi aveau un surplus de 36 de popice doborâte! După cel de-al doilea schimb, scorul devenise 2-2, dar ieşenii păstrau totuşi un avantaj de 24 “beţe”. Din păcate pentru elevii antrenorilor-jucători Remus Antimirescu şi Costică Ciurdea, în ultimul schimb, internaţionalii de juniori din echipa ieşeană, Dan Mihăilă şi Ion Cercel, nu au fost în cea mai bună formă şi au pierdut întâlnirile susţinute în faţa vedetelor gazdelor, Marius Codarcea şi respectiv Virgil Dorin, ultimul fiind internaţional de seniori, condus de pe banca tehnică de antrenorul Marcel Dobrică, care este şi noul selecţioner al lotului naţional al României. Inter Petrila: Ioan Hordilă – 577 p.d. (1,5 manşe câştigate; 0 puncte de echipă), Mihai Balaban – 527 p.d. (1; 0), Mănel Manea – 568 p.d. (2; 1), Marian Bălan – 593 p.d. (2,5; 1), Marius Codarcea – 570 p.d. (3; 1), Virgil Dorin – 579 p.d. (2; 1). Rezerve neutilizate: Marius Gheţea şi Petre Cimpoer. Antrenor: Marcel Dobrică. CFR Olimpia ACB Iaşi: Gyula Vereş – 565 p.d. (2,5; 1), Marius Manea – 575 (3; 1), Iulian Gabriel Cucu – 559 p.d. (2; 0), Paul Rohotin – 590 p.d. (1,5; 0), Dan Mihăilă – 552 p.d. (1; 0), Ion Cercel – 556 p.d. (2; 0). Rezerve neutilizate şi antrenori-jucători: Remus Antimirescu şi Costică Ciurdea. Tot în această etapă, în celălalt joc al rundei masculine, s-a mai consemnat rezultatul: Siderurgica Hunedoara – Electro Koracell Tg. Mureş 2-6 (3184 p.d. – 3282 p.d.). Cei mai buni lansatori ai jocului arbitrat de localnicul Radu Raita au fost Paul Chereji – 551 p.d., respectiv Kozma Lehel – 600 p.d. A stat CFR Cluj, deoarece Foresta HLV Tălmaciu s-a retras din campionat, la fel cum s-a întâmplat şi cu ICMRS Galaţi. Sâmbătă, pe 18 septembrie, de la ora 10:00, în runda cu nr. 3 sunt programate partidele, CFR Olimpia ACB Iaşi - Siderurgica Hunedoara (va arbitra gălăţeanul Bebe Tudorie) şi CFR Cluj - Inter Petrila (meciul se joacă la Câmpia Turzii, sub arbitrajul ieşeanului Gheorghe Zăgreanu), iar Electromureş Koracell Târgu Mureş va sta.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|