01.07.2018,  11:54:25 | 1 comentariu | 1672 vizualizari
În cazul „fotbal de Liga a II-a la Petroșani”, / Sarcină, investitorul ACS Energeticianul, rupe tăcerea 
de Loredana JUGLEA

Câţiva consilieri petroşeneni au fost deja la baza Jiul şi au luat contact cu realitatea. Pomii crescuţi din nou printre scaunele din tribune ori bălăriile până la genunchi. Oamenii de fotbal din Vale vor să vină la întâlnirea de la primărie, de miercuri, de la ora 11:00, să ia parte la dezbaterea anunţată  a fi publică. Nu ştim ce şanse sunt să se ajungă la un numitor comun, dar un lucru e clar, timpul este unul foarte scurt, pentru că peste o lună începe Liga a II-a.
Microbiştii din Vale şi-au manifestat dorinţa de a  asista la negocierile dintre Primăria Petroşani şi investitorul ACS Şirineasa, Nicolae Sarcină, într-un număr cât mai mare.

Câteva variante
Petroşaniul a revenit pe harta fotbalului românesc, la nivel naţional, pentru un an. A fost gazdă în sezonul recent încheiat a Ligii a III-a pentru ACS Şirineasa, echipa preluată în vara trecută de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, însă, deocamdată, nu va organiza meciuri în Liga a II-a, acolo unde s-a promovat en-fanfare. Odată cu performanţa realizată de formaţia antrenată de Cristian Dulca, s-au ridicat, firește, şi pretenţiile autorităţilor locale. Primăria Petroşani nu a mai ajuns la un acord cu şeful clubului, chiar dacă acesta din urmă a investit câte ceva în ultimul an în readucerea bazei sportive la un nivel acceptabil.
Astfel, ACS Şirineasa, care în acte se numeşte ACS Energeticianul şi aşa se va numi oficial începând cu noul sezon, a căutat variante alternative unde să îşi dispute meciurile de pe teren propriu din Liga 2. Reşiţa, Motru, Rovinari, Băleşti, Miroslava, Constanţa au fost nume de localităţi despre care s-a spus sau s-a zvonit că ar fi noua gazdă a echipei originare din judeţul Vâlcea. În cele din urmă s-a optat pentru Drobeta Turnu Severin, oraş, de asemenea, intrat într-un con de umbră de un an, după ce Pandurii a retrogradat din Liga 1, iar CS U Craiova s-a mutat pe noul ei stadion.

Antrenamente la Târgu Jiu, meciuri oficiale la Severin
Chiar Nicolae Sarcină spune că Energeticianul va juca în Liga a II-a pe stadionul Municipal din Severin: „La Severin o să joace echipa, datorită faptului că este nocturnă. Antrenamentele le facem la Târgu Jiu, numai că deplasarea o facem la Severin, datorită faptului că este nocturnă acolo şi terenul este foarte foarte bun, iar la noi, la Târgu Jiu, nu-i gata stadionul. Vrem să jucăm în nocturnă. Primarul de la Severin, nu-l cunosc, este unul foarte gospodar, după ceea ce a făcut acolo. Stadionul este întreţinut foarte bine. La Petroşani trebuia să duc eu totul, jandarmi, pază, salvare şi multe altele. La Severin merg la costum şi cravată”. Pregătirea înainte de meciuri se va face la Târgu Jiu. Acolo a avut loc şi reunirea echipei şi primele antrenamente. Timp de 14 zile se intră într-un cantonament la baza federaţiei de la Mogoşoaia. „Ne-am antrenat la Târgu Jiu, unde avem terenuri frumoase şi acum facem cantonament la Mogoşoaia, de vineri  pentru următoarele 14 zile. Am hotărât să ducem echipa la Mogoşoaia pentru că în zonă sunt multe echipe de Liga a II-a şi putem să facem şi noi amicale”, a dezvăluit Nicolae Sarcină.

Miza pe tineri
Din lotul cu care s-a obţinut promovarea în Liga a II-a, antrenorul Cristian Dulca va păstra puţini jucători, cei consideraţi de viitor. Pentru sezonul care începe în primele zile ale lunii august, Energeticianul îşi propu­ne să se bazeze pe o echipă tânără, care să formeze tinere talente. Jucătorii care nu vor fi folosiţi la Liga 2 vor fi împrumutaţi la alte echipe. 

„100 la sută rămâne antrenor Cristian Dulca. Din lotul vechi rămân patru-cinci jucători tineri, iar pe restul îi dăm la alte cluburi. Rămân foarte puţini. O să creştem juniori anul ăsta. Asta vrem în proiectul acesta. Ne gândim la locul 4, 5, 6, să fim şi noi prezenţi acolo. Asta este important. Să creştem tineri jucători, nu branduri de 36 de ani, cu gel în cap şi tatuaţi”, a comentat finanţatorul echipei originare din comuna Şirineasa (Vâlcea), care a obţinut promovarea la Petroşani (Hunedoara), iar acum se mută la Drobeta Turnu Severin (Mehedinţi).
Dragu, Cioiu, Gârbiţă, Gunie, Gruia sau Cârlig sunt tinerii jucători în care Nicolae Sarcină are mare încredere că vor reuşi să confirme şi să devină fotba­lişti. Ei sunt pariurile şefului clubului Energeticianul, despre care crede că în noul sezon al Ligii 2 vor impresiona: „Nu sunt branduri, sunt copii muncitori, talentaţi, care ies cu urechea ruptă de pe teren, au atitudine pe teren. Noi avem nevoie de copii de genul ăsta. Eu am ochiul format şi văd copiii. Văd atitudinea lor. Nouă nu ne trebuie fotbalişti doar să vină cu gel în cap, tatuaţi. Foarte bine, nu am nimic cu ei, dar vrem să vedem atitudinea lor în joc”.
Pe lângă tinerii din propria curte, nou-promovata vrea să-şi aducă şi câţiva jucători din prima ligă: „Suntem în negocieri cu nişte jucători de la Liga I. Dar e foarte greu să facă un pas înapoi, în Liga a II-a”.

Numele clubului: ACS Energeticianul 
Cât juca la Petroşani, clubul a transmis că-şi va schimba numele în Jiul, însemne pe care le-a şi purtat pe tricourile de joc sau cele de antrenament. Odată cu plecarea din oraşul din judeţul Hunedoara, planurile s-au schimbat. Nicolae Sarcină spune că clubul va rămâne cu denumirea pe care o are în acte: ACS Energeticianul. Pentru că în sezonul trecut echipa şi-a schimbat denumirea în acte, mai multe echipe au contestat acest lucru, iar finanţatorul vrea să evite în acest sezon orice neplăcere de acest gen. 
„S-a schimbat în Energeticianul. Aşa rămâne, ca să nu dăm naştere la discuţii. Mi-aş dori ca la anul, pe timpul ăsta, să fiu în Liga 1, dar ştim şi noi cine este Petrolul, cine este U Cluj, Farul Constanţa, Chindia. De ce să nu apreciem Chindia? Are o echipă omogenă la Liga a II-a. Joacă de doi-trei ani împreună, are un preşedinte foarte bun şi serios. Am înţeles că s-a dus Viorel Moldovan antrenor acolo, iar un om foarte serios. Şi nu contează numai atitudinea jucătorilor pe teren. Contează şi organizarea”, a spus Sarcină.

Impresionat de petroșeneni, dezamăgit de autorităţile locale
Despre o posibilă înţelegere, în cele din urmă, cu autorităţile locale din Petroşani, pentru ca echipa să joace în continuare pe arena Jiul, afaceristul lasă o portiţă, chiar dacă, iniţial, transmitea că echipa se va muta la Severin. Are însă o serie de dezamăgiri faţă de politicienii locali din Valea Jiului, însă nu şi la adresa locuitorilor, despre care şi-a schimbat părerea în ultimul an.
„Miercuri voi veni la Petroşani. Fac asta pentru oame­nii de acolo. În fotbal se pot întâmpla multe... Noi am găsit acolo baza, din 2008-2009, aşa cum am găsit-o. Am investit foarte mult suflet. Avem filmuleţe cu pomi de doi-trei metri unde sunt scaunele, în tribune. Am muncit cu 120 de oameni, trei săptămâni, cu trei autocare, trei mese pe zi şi beau câte 60 de baxuri de apă minerală şi plată pe zi pentru a scoate tot ce era acolo. Dacă s-au scos 25 de rate (n.r. – veche denumire a autobuzului) de mizerie de acolo, îţi dai seama ce a fost. Oamenii apreciau ce am făcut. Măcar o strângere de mână puteau să ne dea autorităţile locale, nu voiam noi diplome sau altceva. În rest, oamenii de acolo m-au impresionat, au demonstrat cât de educaţi sunt. Aş vrea să se schimbe părerea asta despre ei, că sunt numai mineri răi cu bâta. Când auzi de Petroşani, te gândeşti numai la minerul ăla rău. Nu. Sunt nişte oameni despre care am rămas profund impresionat, datorită faptului că la ultimul meci din campionat am pus bilet de intrare, cu Cermeiul, de 10 lei, şi nimeni nu a comentat. S-au vândut 2.000 şi ceva de bilete, dar nimeni nu a comentat. Fotbal, atât mai au şi ei acolo”, a spus Sarcină. Care a spus şi ce l-a dezamăgit cel mai mult după ce a investit în renovarea stadionului Jiul, iar acum s-a lovit de refuzul de a mai fi primit pe arenă. 
„Am fi vrut să rămânem la Petroşani, numai că... s-a găsit acolo să vândă... nu vreau să fiu înţeles greşit. Nu poţi într-o mânăstire să faci discotecă. Dacă destinaţia bazei sportive este să găzduiască sport, las-o să facă sport. Poţi să găseşti şi locaţii unde să le dai şi oamenilor acelora necăjiţi şansa să vândă haine la mâna a doua, tot ce vând ei acolo. Foarte bine, dar nu pe baza sportivă. Aşa au ales ei... Dacă aşa vrea comunitatea de acolo, noi îi respectăm decizia”, a explicat finanţatorul clubului Energeticianul.

Discuţiile despre mutarea la Constanţa? „Reclamă pe spinarea mea”
Nicolae Sarcină a comentat şi zvonurile potrivit cărora, săptămâna trecută, s-ar fi aflat în negocieri pentru a-şi muta echipa la Constanţa, acolo unde să se asocieze cu Consiliul Judeţean şi să schimbe numele clubului în FC Constanţa.
„Ştii cum e? Sunt unii oameni care îşi doresc să îşi facă imagine pe spinarea unui om. Eu nu-şi doresc să-şi facă reclamă. Eu sunt un om constructiv, nu distructiv. Nu mă interesează să fac ceva la Constanţa. Pe mine mă interesează doar să ajutăm copii tineri, să-i creştem şi să aducem un plus valoare. Nu vrem să ne asociem cu nimeni, ne vedem de treaba noastră. 
Construim pas cu pas. O luăm aşa încet şi nu ne grăbim. Şi eu mi-aş dori să promovăm, dar, acum, prioritară este, nu vreau să mă repet, Chindia, U Cluj, Petrolul. Cred, nu ştiu”, a spus Sarcină, care înainte să le preia pe ACS Şirineasa şi mai apoi pe Luceafărul Oradea, cluburi care vor evolua amândouă în Liga 2, a fost în discuţii să obţină Rapidul.


Comentarii articol (1 )

#1 Robi02.07.2018,  06:39:27
Ei daca nu mai vroiau la Petroșani nu mai băteau moneda prin toate ziarele, n- au unde să joace decât aici . La Tg - Jiu n- au unde să facă antrenamente...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter