|
.
29.10.2011, 14:41:03 | 0 comentarii | 1233 vizualizari
Sport. Ultima oră.
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
„Război” total între Jiul Petroşani şi Minerul Uricani. „Jiul ar trebui să fie în spatele nostru. Băgăm memoriu la AJF”, spune preşedintele Uricaniului, Vasile Scurtu. Primele două clasate în Liga a IV-a, Club Jiul Petroşani şi Minerul Uricani, au scos armele pe masă cu mult înaintea meciului direct de peste patru etape. Vasile Scurtu, „principalul” minerilor, susţine că a fost ameninţat după cele întâmplate la stadionul din Uricani. În plus, Minerul acuză că echipa Club Jiul a folosit patru „stranieri” într-un joc oficial, deşi regulamentul permite doar trei.
Damian Militaru i-a acuzat pe rivalii de la Minerul Uricani că ar fi fost tratat ca un infractor şi evacuat din tribune, pentru că îi „spiona” în timpul partidei cu Universitatea Petroşani. În replică, la acuzaţiile fostului jucător al Stelei, antrenorul şi, totodată, preşedintele clubului din Uricani, Vasile Scurtu, a afirmat că după incidentul de la Uricani a primit telefoane de ameninţare. „La scurt timp de la încheierea jocului cu Universitatea Petroşani, am primit mai multe telefoane de ameninţare. Nu ştiu cine sunt cei care m-au sunat, dar am fost ameninţat că mi se dă foc la casă şi mi s-au adus injurii”, a declarat Vasile Scurtu. În plus, preşedintele Minerul Uricani spune că va depune memoriu împotriva celor de la Club Jiul pentru că au folosit în jocul de la Orăştie patru jucători străini. „Ei cred că noi nu ştim regulamentul. Vom depune memoriu împotriva Jiului. Normal Jiul ar trebui să fie în spatele nostru. Și dacă se va judeca corect atunci Jiul ar trebui să piardă meciul în acre a folosit patru jucători străini, la „masa verde”. Nu înţeleg de ce o echipă precum Jiul se pretează uneori al lucruri ce nu-i fac cinste. Noi suntem o echipă mică. Să ne lase să ne scăldăm în mocirla noastră, iar cine e mai bun să promoveze”, a afirmat Scurtu.
În replică, antrenorul alb-negrilor, Daniel Huza, spune că uricănenii nu cunosc regulamentul. „Eu cred că ei nu cunosc regulamentul. Jiul are trei jucători străini, iar al patrulea are dublă cetăţenie. Le propun celor din Uricani să joace fotbal pe teren, nu să ne caute nod în papură. N-au decât să depună memoriu. Aşteptăm meciul direct, iar cine e mai bun să câştige”, a spus Huza.
În acest moment, cu trei etape înainte de meciul direct din ultima rundă, Club Jiul are două puncte avans faţă de Minerul Uricani. În tur, echipa din Uricani a câştigat la Petroşani cu 3-1.
Trei arcaşi de la Minerul au şanse reale de a merge la Olimpiadă
Arcaşul Răzvan Marcu, de la SCM Deva - Minerul Aninoasa, s-a clasat abia pe locul 52 la prima etapă a Cupei Mondiale 2011, desfăşurată săptămâna trecută în Croaţia. În ciuda startului modest, antrenorul său, Viorel Hăbian, crede că liderul echipei României are şanse să se califice la Jocurile Olimpice Londra 2012. Șanse reale de a merge la Olimpiadă o au şi sportivele Simona Băncilă şi Luminiţa Sârbu. „Toţi trei au şanse egale ar fi nemaipomenit ca Valea Jiului să aibă trei reprezentanţi la Olimpiadă”, a mai adăugat Viorel Hăbian.
Echipament de 2000 de euro de la Comitetul Olimpic Român Pentru ca sportivul Răzvan Marcu să-şi vadă visul cu ochii Comitetul Olimpic Român i-a trimis multiplului campion naţional un echipament complet în valoare de 2000 de euro. Echipamentul este unul performant şi îl va ajuta pe aninosean în stabilirea unor rezultate mult mai bune ca până acum.
Și cu meciul pierdut şi bătuţi Jucătorii echipei de rugby Știinţa Petroşani se află încă în transă după meciul pierdut la Iaşi. Pe lângă faptul că arbitrii au tras cu gazdele jucătorii lui Alexandru Lupu au fost luaţi şi la pumni. Meciul a avut de toate pe lângă faze viu disputate, schimbul de pumni din timpul meciului l-ar face invidios până şi pe Doroftei. „Nu putem să uităm acel meci. Am pierdut pe nedrept. Nu îmi eise din minte acel joc”, spune căpitanul ştiinţei, Daniel Cojocaru. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



