Recunosc că atunci când redactorul șef mi-a cerut să scriu povestea mea de gazetar sportiv m-a prins puțin în off-side, ca la fotbal, pentru că mă gândeam, oare o să pot să scriu în câteva rânduri o întreagă poveste de viață?! Dar apoi același redactor șef m-a liniștit și mi-a spus că mă pot desfășura atât cât vreau. Bine, mi-am zis în sinea mea. Nu cred că până la urmă e nevoie de o întreagă filozofie pentru a expune câteva clișee dintr-o viață dedicată scrisului. Și poate că e totuși.

Când a început totul pentru mine?
Când mică fiind tata m-a luat de mână și m-a dus pe stadionul Jiul să văd un meci de fotbal dintre Jiul și Steaua. Fiind de-o șchioapă, nu prea am înțeles atunci mare lucru, dar cu timpul am început să învăț despre tumultuoasa lume a sportului și să o transmit și altora prin scrierile mele. Când, în sfârșit, mi-am dat seama că această meserie mi se potrivește ca o mănușă eram în liceu și scriam la acea vreme la o revistă a clubului Steaua. Eram mândră nevoie mare că toți colegii de liceu îmi scriau la despărțirea de clasa a XII-a: Baftă jurnalistei noastre! Deja visul meu începea să prindă contur. Și într-o lună de mai, să fi avut vreo 19 ani, trecând pe lângă redacția de atunci a „Matinalului”, în prezent se află „Ziarul Văii Jiului”, înarmată cu tot felul de decupaje din ziare, scrieri de tot felul, cronici pe bune, m-am prezentat să-mi încerc norocul. Și norocul chiar a fost de partea mea. „Îți doresc să ieși la pensie de aici”, a fost urarea lui Gică Chirvasă, directorul de atunci. Nu știu dacă decupajele mele din ziar sau nebunia mea pentru fotbal a fost înțeleasă atunci de cel care era director, dar știu clar că devenisem pariul unei redacții. Fata de la țară cu părul blond, timidă, pasionată de fotbal tocmai intrase într-o redacție cu oameni grei ai scrisului, la vremea aceea. Recunosc că nu mi-a fost ușor, dar m-am adaptat repede. 

E scris în stele...
La început nu a fost totul roz precum credeam pentru că am fost trimisă să citesc în stele. Da, da, în stele. Colegul meu Marian Boboc, redactorul șef de azi, și regretatul coleg Dan Codrea m-au trimis la încălzire. Mihai Barbu, redactorul șef de atunci, a venit și mi-a zis: „Lore, să faci horoscopul pe mâine!”. „Cum eu, cum să fac horoscopul?!”. „Simplu, mi-au strigat cei doi colegi, Boboc și Codrea. Te duci acasă, aștepți să vină seara și te uiți la stele”. Zis și făcut. Numai că stelele nu au vorbit cu mine, dar redactorul șef, da! M-a penalizat că nu am făcut horoscopul!
Și așa a început nebunia. Nimeni și nimic nu aveau să mă țină departe de o viață de jurnalist sportiv care mi-a dat multe lecții. Recunosc, la un moment dat am fost îngenunchiată de mari probleme de sănătate și credeam atunci că legătura mea cu sportul se va termina.
Nu a fost așa, pentru că atunci când crezi cu adevărat în ceva minunile se întâmplă, ca și la fotbal, mingea e rotundă. 

Întâlnire cu GÂSCANUL
Primul meu interviu în fotbal. Îmi tremură mâinile când mă gândesc. A fost la un meci Jiul cu FC Argeș. Chiar cu marele Dobrin. Am scris o agendă întreagă. Nu am înțeles prea multe atunci, fascinată fiind de personajul mare din fața mea, dar am înțeles mai târziu ce om am avut în față. Am și acum eșarfa cu FC Argeș dăruită de Gâscan.
Și uite așa, mi-am făcut loc într-o lume exclusiv a bărbaților. Pe tocuri. Extravagantă, percepută mereu greșit, cu mii de etichete la purtător, am mers mai departe, pentru că aveam ceva de demonstrat, în primul rând mie și apoi celor care prin mine caută lumea minunată a sportului.
Au fost multe colaborări reușite pentru mine, Prosportul și Mediafaxul fiind două trusturi de presă care și-au pus amprenta asupra activității mele. Și, totuși, într-o lume a bărbaților e greu să te faci ascultată, mai ales că privirile masculine încep de la flecul tocului și se termină unde vreau ei. 
Dar nu m-am dat bătută și am scris. Nu am scris doar de dragul artei, am scris întotdeauna cu un scop. Fără falsă modestie, am avut întotdeauna intuiție. Bălgrădean, Pintilii, Straton, Bicfalvi au trecut prin condeiul meu fără ca la acea vreme să fi știut cineva de ei.

Un taxi numit dorință
Avem vreo 20 și ceva de ani, iar Bicfalvi puțin mai tânăr. L-am cunoscut la Petroșani. Ceva îmi spunea că va ajunge departe, așa că l-am abordat. Eu, puțin timidă, el, puțin timid. Ne-am întâlnit. Eu - dornică să aflu cât mai multe despre el, el - dornic să-mi împărtășească din tainele lui. Era pasionat de pictură și de… fete frumoase. M-a invitat la un restaurant. Am povestit, fiecare pe limba lui. Eu curioasă de cariera lui, el curios de mine. De un bun simț ieșit din comun, mi-a mărturisit că vrea să joace la Steaua. Am zâmbit puțin în sinea mea. Era un copil de 19 ani. Abia venise la Petroșani. Am consemnat doleanța lui. Mi-a promis ca va munci pentru asta. La finalul întâlnirii mi-a chemat un taxi, nu înainte de a mă întreba dacă nu mai vreau să rămân. M-am gândit bine și am luat taxiul spre casă, el a luat taxiul... direct spre Steaua. Mi-am dat încă o dată seama că ziaristul și fotbalistul au ceva în comun: un taxi numit dorință.

Persona non grata
Evident că în meseria de ziarist nu poți împăca pe toată lumea. Pentru că așa e în sport, unul pierde, altul câștigă. La un moment dat, mi-am atras antipatia unor suporteri din Vale. Recunosc, fără vina mea. Un articol scris de mine în „Prosport” a fost puțin răstălmăcit și i s-a pus un titlu pe care suporterii l-au considerat jignitor. Evident, toate tunurile au fost îndreptate spre mine. A fost un episod urât, din care am învățat că și binele făcut se poate întoarce împotriva ta. Mi s-a interzis la un moment dat accesul în calitate de ziarist pe stadion, iar bannerele cu mesaje urâte la adresa mea au sfâșiat inima mamei, care nu înțelegea cum atâția bărbați pot fi împotriva unei femei. Timpul însă a rezolvat lucrurile, iar într-un final cei care mă ponegriseră în fel și chip mi-au devenit prieteni. S-au convins că aparențele înșeală și că blondele nu-s toate la fel. 
Nu știu cât de sus am ajuns în această meserie, dar știu că am avut norocul și șansa să nu scriu la comandă. Am scris întotdeauna la subiect și obiect. Mi-am păstrat verticalitatea într-o lume bântuită și de „blaturi”. Recunosc că am fost deseori în centrul atenției, pentru că la un moment dat am devenit și eu subiectul unor emisiuni, ori articole scandaloase. Nu m-a deranjat, pentru că presa m-a învățat ceva. Că se spune de rău ori de bine despre tine, important e că se spune. Reclama nu are reguli. 

Sus pe toc, sus pe toc
Evident că la fotbal vezi puține ziariste cocoțate pe tocuri cu pretenții, fardate bine, scoase din cutie. Ei bine, eu am ales moda asta. Fără să-mi fie rușine. Și interviurile au nevoie de stilul lor. Recunosc că înfățișarea mi-a deschis multe uși, multe apropouri, multe informații, multe exclusivități și atât. pentru că restul a ținut de mintea mea. Să ne înțelegem, eu port ținutele și nu ele pe mine. Așa că dincolo de blonda de la ziar, o spun fără falsă modestie că în cei 20 de ani de presă sportivă las ceva în urmă. Am scris întotdeauna cu scopul de a obține și o rezolvare a problemelor. 
M-am implicat chiar și în venirea echipei de Liga a II-a Energeticianul Tg. Jiu la Petroșani. De ce? Pentru că… de aia. Pentru că îmi doream ca Petroșaniul să aibă după mulți ani fotbal de Liga a II-a. Pentru că Valea fotbalistică are un stadion măreț, dar în paragină. Pentru că îmi doresc ca mișcarea fotbalistică să aibă o motivație. Și m-am implicat. Şi pentru că i-am promis tatei că o să-l duc la meciuri importante așa cum m-a dus și el pe vremuri.
Ca orice meserie, și meseria de ziarist aduce, cu trecerea timpului, rutina. Și da, în ultimii ani, sportul din Vale a intrat în rutină. Performanța e din ce în ce mai puțină, iar fotbalul, măria sa, regele a dispărut cu nonșalanță. Anul acesta avem șansa să vedem fotbal de liga a doua. Pe mine acest lucru mă poate scoate din rutina de zi cu zi. Am revenit la altceva. Multe lucruri m-au plictisit pe lumea asta, dar meseria mea, niciodată. Pentru că am o motivație rațională. Atunci când ajung acasă aud „Dana, mi-ai adus ziarul? Dana, mă iei și pe mine la meci?”. E ticu, tata, care mă împinge de la spate…

PS… ca un regret
Și ar mai fi un regret. În cei 20 de ani de presă sportivă am avut șansa să colaborez cu cele mai importante publicații în domeniu, să obțin diverse premii și, nu în ultimul rând, am avut șansa de a scrie, de a promova și de a cunoaște mari valori sportive. Întotdeauna m-am bucurat de aprecierea altora, dar niciodată de aprecierea celor din orașul meu. Am avut tot felul de etichete puse de-a lungul timpului, dar niciodată eticheta corectă, pentru că, nu-i așa, cum ar putea o blondă să spargă tiparele și să fie în topul topurilor când blondele există cu adevărat doar în bancurile bărbaților?! Ei bine, vreau să spun în toată filosofia asta, că am adunat și eu ofuri spuse sau nespuse, iar marele meu OF e acela că de-a lungul timpului i-am lăsat pe alții să-mi pună prețul lor în timp ce prețul real era doar în mâna mea. Ce vreau să spun cu toate astea? Nu permiteți niciodată nimănui să vă jignească fără voia voastră ori să vă spună cum ar fi mai bine să fiți. Pentru că dacă un ciob spart se poate lipi, ori o ață ruptă se poate înnoda, un suflet umilit moare în umilința lui cu răni iremediabile. Sufletul nici nu se lipește, nici nu se înnoadă, doar se rupe în mii de bucăți, care niciodată nu vor mai fi un tot.... 
Nu știu dacă am reușit să relatez o poveste în adevăratul ei sens. Pentru că am trăit multe, am văzut multe și am scris multe, iar cele mai multe nu le-am scris pentru că se spune că cea mai puternică armă a ziaristului e alta. Și anume: e puternic prin ceea ce știe și nu scrie.
Și mai vreau să vă mai spun ceva. Fotbalul pe tocuri de 15 cm e al naibii de frumos. Înveți să mergi drept cu pieptul înainte și cu pixul la atac…

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.