03.11.2011,  10:20:41 | 0 comentarii | 773 vizualizari
„Minerii”, inexistenţi


de Loredana JUGLEA

Minerul Lupeni nu a pus prea mari probleme echipei U Cluj, care şi-a asigurat o victorie la pas şi implicit promovarea în Liga I.

 

În haine de sărbătoare s-a îmbrăcat stadionul echipei Minerul Lupeni, care nu a mai fost atât de populat de multă vreme. Peste 1.500 de microbişti au venit cu mic, cu mare să vadă meciul decisiv a lui U Cluj pentru revenirea în Liga I. Oaspeţii stadionului din Lupeni s-au bucurat de o susţinere numeroasă din partea galeriei clujene care a asigurat un decor demn de prima ligă.

Partida de pe teren însă i-a băgat în priză doar pe clujeni, în timp ce gazdele erau deja cu gândul la vacanţă. Profitând de relaxarea gazdelor, U Cluj deschide repede scorul. În minutul 15 Lemnaru aduce pentru prima dată euforia în tribuna populată de ardeleni. Acesta înscrie dintr-o lovitură de pedeapsă, în urma unui fault în careu. Lemnaru îl execută cu sânge rece pe Hotoboc, acesta neghicind colţul. În minutul 26 Unguruşanu aduce liniştea pe banca tehnică cu un gol ce-i lăsat fără replică pe „mineri”. Aceştia se trezesc şi pun de două ori la încercare poarta „şepcilor roşii”, dar U are portar, Matache evidenţiindu-se de fiecare dată. Și ca lucrurile să fie clare şi conturile rezolvate încă de la pauză clujenii mai înscriu o dată  prin acelaşi Unguruşanu, care îl lasă spectator pe Hotoboc. Cea de-a doua repriză se joacă cu gândul la fluierul final şi la şampania rece. Și totuşi Minerul are o tresărire de orgoliu prin atacantul Diaconescu, acesta reuşind să înscrie golul de onoare. Victoria lui U Cluj  a fost aplaudată la scenă deschisă de întreg stadionul în timp ce suporterii ardeleni au luat cu asalt terenul pentru a-şi îmbrăţişa favoriţii.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter