03.09.2018,  18:03:18 | 1 comentariu | 1149 vizualizari
Peste o jumătate de miliard de lei vechi pentru o cărţulie viu colorată


de Gheorghe OLTEANU

Cum apare un eveniment expoziţional în afara ţării pe aleşii noştri locali îi şi apucă imediat grija promovării Văii Jiului şi atragerii de investitori străini în Valea Jiului. Un astfel de eveniment, denumit Târgul Internaţional pentru Investiţii şi Proiecte Imobiliare EXPO REAL 2018, aflat la a doua ediţie, este programat să aibă loc în prima decadă a lunii octombrie. Nu, nu la Salonul Expoziţional din Bucureşti, cel aflat în apropierea Casei Presei Libere, ci taman în Germania, la Munchen.

Din câte
am putut să-mi dau seama la ultima şedinţă a consiliului local vulcănean, sugestia participării unităţilor administrativ-teritoriale din Valea Jiului la acest eveniment care adună la un loc aproape două mii de expozanţi din treizeci şi cinci de ţări ar fi dat-o  Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara. Conform celor spuse de Gheorghe Ile, Primăria Petrila ar fi fost prima care a fost de acord şi, după ea, s-au luat şi celelalte primării din Vale. Aşa s-a conturat ideea amenajării unui stand aparte, în cadrul celui al României, în care investitorilor străini să le fie prezentată oferta Văii Jiului în materie de oportunităţi şi de locuri în care aceştia şi-ar putea plasa banii, în vederea iniţierii unor afaceri.

Partea bună este că
nu toate administraţiile publice locale din Valea Jiului îşi vor trimite reprezentanţi în excursia din octombrie. Va merge un om de la Consiliul Judeţean Hunedoara, unul de la Primăria oraşului Petrila, unul de la Primăria municipiului Petroşani şi încă unul de la Primăria municipiului Lupeni. Aţi observat, bănuiesc, că de la Vulcan nu pleacă nimeni. Primarul Ile a recunoscut, cu modestie, că el a mai fost turist, acum un an sau doi, la o asemenea manifestare, fără să amintească, însă, vreun rezultat concret al deplasării de atunci. Cheltuielile ce ţin de drum, de mâncare şi cazare vor fi suportate de fiecare excursionist în parte. Că din buzunarele lor sau din cel al bugetelor locale care-i şi plătesc cu salarii grase, ei bine, asta nu am putut-o desluşi pe de-a-ntregul, dar se poate bănui că n-or să dea de la ei.

Numai că,
fie că au trimis sau nu un călător la Munchen, toate primăriile din Valea Jiului trebuie să doneze câte 8.000 de lei. Optzeci de milioane pe stil vechi. Banii se duc - citim noi la punctul (2) al articolului (1) din proiectul de hotărâre votat la sfârşitul lunii trecute - pe „achiziţionarea materialelor promoţionale pentru evenimentul menţionat la alin.1, sumă ce va fi suportată de la Capitolul 51-Autorităţi publice”. Surprinzător „materialele promoţionale” ar fi, de fapt, o broşurică pe care primarul vulcănean a lăsat-o să ajungă, din mână-n mână, la fiecare consilier local. Aşadar, 56.000 de lei, dacă punem şi contribuţia CJH, pentru o cărţulie nici prea groasă, dar nici subţirică, plină de texte în engleză şi cu poze colorate! Nu ştiu ce ar mai fi de zis. Să dea bunul Dumnezeu ca ea să atragă privirile, să fie răsfoită şi citită de investitorii străini cu buzunarul gras aflaţi în căutarea unei zone cu potenţial pentru deschiderea unei afaceri, cu parcuri industriale, posibilităţi de investiţii în turism. De aceea l-am şi invocat pe Cel de Sus. La Vulcan, bunăoară, toate demersurile similare de până acum s-au soldat cu bani publici cheltuiţi aiurea şi zero barat la rezultate.


Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter