06.09.2018,  17:51:21 | 0 comentarii | 934 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Primarul Petroşaniului s-a convins la faţa locului că lucrările la DC 66A, Petroşani - Dâlja Mare - Dâlja Mică, decurg conform graficului


de Corneliu BRAN

Dorind să vadă cum decurg lucrările la drumul ce leagă Dâlja Mare şi Dâlja Mică de Petroşani, mai exact la DC 66A, un drum în lungime totală de 5,3 km, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a ajuns la mijlocul acestei săptămâni în zona respectivă. Acolo a purtat o serie de discuţii cu lucrătorii şi şefii lor din cadrul firmei ce se ocupă cu moderni­zarea şi reparaţiile la acest obiectiv, Zona D SRL din Petroşani.
„Am constatat că lucrările decurg foarte bine, conform graficului, iar dacă în continuare ne ajută vremea pe o porţiune de drum se va putea deja turna asfalt. Din ceea ce am discutat cu reprezentanţii firmei la faţa locului rezultă că anul acesta lucrările, foarte complexe de altfel, vor înainta destul de serios. Să sperăm că vara viitoare, dacă vor intra desigur şi banii, şosea aceasta va fi finalizată, iar de la anul va însemna că acolo vom avea un drum comunal cu tot ce trebuie: covor asfaltic integral, podeţe noi sau podeţe vechi dar reparate şi decolmatate, inclusiv podeţe pentru continuitatea şanţurilor în dreptul proprietăţilor, rigole de scurge­re a apei pe lateralele carosa­bilului, drumuri laterale amenajate pe 15 m cu aceeaşi structură rutieră ca a drumului principal, consolidări în zona dinspre albia pârâului, prin montare de gabioane, semnalizări rutiere şi marcaje longitudinale şi transversale, şi, nu în ultimul rând, indicatoare rutiere montate pe întreg traseul, aşa cum cere de altfel legislaţia rutieră”, ne-a declarat primarul Petroşaniului.
Reamintim că suma pusă la bătaie pentru acest proiect, derulat prin PNDL, este de aproximativ 4,7 milioane lei, în contractul semnat intrând atât proiectarea, cât şi execuţia lucrărilor.
Mai trebuie spus şi faptul că primarul a stat de vorbă totodată şi cu dâljenii, destui, întâlniţi pe traseu şi care au ţinut să discute cu edilul despre proble­mele lor, dar şi să-şi arate bucuria că în sfârşit şi la drumul lor se lucrează, după ce vreo câţiva ani au avut de suferit din cauza degradării drumului. „Una e să-l cârpeşti şi an de an să-l repari şi alta-i să ai drum nou. Acum şi dâljenii vor avea un drum aşa cum trebuie şi mă bucur că am putut implementa acest proiect”, a menţionat Tiberiu Iacob-Ridzi.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter