09.09.2018, 19:54:43 | 0 comentarii | 818 vizualizari
GALERIE:
![]()
Sâmbătă, 8 septembrie, de Sfântă Maria Mică, / Hramul Bisericii de pe Maleia a adunat la agapa frăţească sute de momârlani şi de invitaţi din comunităţile locale învecinate
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Ziua de Sfântă Maria Mică, prin care se cinsteşte Naşterea Maicii Domnului, coincide şi cu hramul Sfintei Biserici de pe Maleia, din municipiul Petroşani. Sâmbătă, 8 septembrie, la fel ca şi în anii trecuţi, la acest lăcaş bisericesc păstorit de neobositul părinte Dimitrie Jura s-au aflat sute de enoriaşi, veniţi cu mic, cu mare din toate comunităţile învecinate şi din parohie să se roage lui Dumnezeu şi să cinstească hramul acestei mici, dar cochete şi distinse biserici ce face parte din peisajul mirific al zonei ce duce spre culmile Munţilor Parâng. Ca de fiecare dată, după Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh şi invitaţii săi, afară are loc şi o slujbă de pomenire în cinstirea celor trecuţi în lumea celor drepţi, părinţii, bunicii şi prietenii comunităţii locale de pe Maleia. Apoi, după binecuvântarea bucatelor de către preot, „dezlegarea mâncărurilor” cum zic momârlanii de pe Maleia, are loc o agapă frăţească, unde participă toţi cei prezenţi, cei din comunitatea locală, sprijiniţi de către familia ctitorului acestui sfânt lăcaş, familia Serafinceanu, pun la bătaie sute de porţii de mâncare tradiţională momârlănească, muzică şi tot ce trebuie pentru ca invitaţii să se simtă cât mai bine. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|