03.11.2011,  10:21:00 | 0 comentarii | 987 vizualizari
S-au pus pe contestat


de Loredana JUGLEA

Oficialii echipei U Cluj au contestat, conform unor surse de la Minerul Lupeni, chiar înainte de începerea jocului faptul că Minerul ar avea nişte datorii neachitate şi au înmânat contestaţia observatorului. Aceştia s-au liniştit însă la final când scorul le-a fost favorabil spre mulţumirea celor aproximativ 500 de fani care au venit înarmaţi cu steaguri, fumigene şi fulare asigurând o coregrafie cum de mult nu s-a mai văzut la Lupeni. Preşedintele Consiliului de  Administraţie a Minerului Lupeni, Mircea Ciriperu, a lăudat prestaţia echipei U Cluj. „Din toate punctele de vedere U Cluj este o echipă solidă  şi una dintre cele mai bune formaţii ale fotbalului românesc. Îi felicit pentru promovare, pentru că meritau. Dar în acelaşi timp îi felicit şi pe băieţii noştri şi le mulţumesc celor de la Consiliul Local şi Primăria Lupeni care au fost alături de echipă şi datorită acestui sprijin ne îndreptăm spre al şaselea an în eşalonul secund”, a declarat Ciriperu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter