26.11.2018,  19:45:53 | 0 comentarii | 723 vizualizari
Restanță nedecisă, / Meci nerecomandat cardiacilor
de Loredana JUGLEA

Gloria Geoagiu este campioana de toamnă a fotbalului județean de la nivelul Ligii a IV-a.

Final tumultuos de tur în Liga 4 de fotbal Hunedoara. Campioana de toamnă a fost stabilită după desfășurarea ultimelor două jocuri restante, pentru desemnarea câștigătoarei primei părți a campionatului fiind mai multe scenarii. În cele din urmă, pe primul loc au terminat cei de la Gloria Geoagiu, care i-au depășit, la golaveraj, pe rivalii de la Aurul Brad. În ultimele două jocuri restante s-au întâlnit Aurul Brad și Universitatea Petroșani și Gloria Geoagiu cu Inter Petrila.
În primul meci, moții și-au respectat blazonul și au învins, fără să surprindă pe nimeni, cu 6-2, lăsând echipa studențească să hiberneze din postura de „lanternă roșie”.
Meciul de la Geoagiu a fost unul nerecomandat cardiacilor. După nici un sfert de oră, gazdele conduceau cu 2-0, grație reușitelor semnate de Câredi și Constantin. Trupa din Geoagiu părea să-și fi apropiat, decisiv, titlul onorific de campioană de toamnă. Dar nici nu se ajunsese la mijlocul primului mitan, că petrilenii au reușit să egaleze, prin golurile lui Bicu și Duma.
Apoi nebunia în teren a continuat, cu ambele echipe trecând pe lângă preluarea conducerii, dar la pauză s-a intrat cu 2-2. După pauză, gazdele par a fi mai hotărâte să tranșeze soarta partidei și ratează mai multe ocazii, fără a înscrie. Tabela de marcaj rămâne nemodificată până în ultimele 20 de minute de joc.
Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, cei care trec la conducere sunt petrilenii, prin golul lui Duma. La acest scor, Aurul Brad era pe primul loc. Mai mult, antrenorul–jucător Adi Câmpean face 4-2 pentru Inter și lucrurile păreau lămurite în ceea ce privește câștigătoarea turului. 
Cei de la Geoagiu au avut, însă, un forcing teribil pe final și au reușit, întâi, să reducă din handicap prin Vârlan, pentru ca, în minutele de prelungire, Vișan să transforme un penalty pentru un 4-4, dar nu ca la teatru. Această remiză duce Gloria pe primul loc la sfârșitul turului. 
După prima parte a turului, clasamentul este rupt la jumătatea sa, pe primele șase poziții fiind Gloria Geoagiu (26 de puncte, golaveraj + 31), Aurul Brad (26p, + 16), Retezatul Hațeg (25), CSM Vulcan (22p, +30), Șoimul Băița (22p, +12) și Inter Petrila (21), în continuare fiind situate Dacia Orăștie (16), Minerul Uricani (13), CNS Cetate II Deva (6), Jiul Petroșani (5), Victoria Călan (4) și Universitatea Petroșani (3). 
Returul, unul care se anunță a fi extrem de disputat, va începe în luna martie a anului viitor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter