21.02.2019,  17:38:44 | 0 comentarii | 616 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Crucea Roșie Petroșani / Acţiunea „Mărţișorul”
de Corneliu BRAN

Prima acțiune din noul mandat al noii conduceri a subfilialei Crucii Roșii Petroșani este dedicată începutului de primăvară.

Este o acțiune care se repetă de câțiva ani încoace și constă în fabricarea manuală de către voluntarii subfilialei a tradiționalelor mărțișoare. Aceste mici și drăgălașe simboluri, odată confecționate, vor fi vândute stradal, iar din banii obținuți se va organiza în august, timp de o săptămână, o tabără de instruire în Parâng. „De câteva zile, eu, împreună cu o parte din voluntari ne-am apucat să confecționăm din nou mărțișoare, așa cum facem împreună de câțiva ani încoace. În perioada 27/28 februarie și 1 Martie, vom încerca să le comercializăm pe străzile Petroșaniului celor doritori să le achiziționeze. Banii obținuți îi vom folosi pentru organizarea unei tabere de instruire a voluntarilor și a persoanelor vârstnice privind acordarea primului-ajutor, o acțiune de o săptămână ce va avea loc în stațiunea noastră”, a declarat pentru ZVJ Felicia Vitan, secretarul subfilialei.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - - - - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter