21.03.2019,  16:15:59 | 0 comentarii | 647 vizualizari
A dispărut luni de la domiciliu


de Alina PIPAN

Up date

Urmare a buletinului de presă din data de 21.03.2019, vă informăm că minora din Petrila căutată de poliţişti ca urmarea sesizării plecării voluntare de la domiciliu, a fost depistată în zona „Tunel Petrila”, în data de 21.03.2013, în jurul orei 21:00.

Minora a fost condusă la sediul Poliţiei Oraşului Petrila, unde a declarat, în prezența mamei sale, că pe durata absenţei de la domiciliu nu a fost victima niciunei fapte de natură penală sau contravențională, după care  a fost încredințată familiei.

 

În cursul zilei de ieri, la sediul Poliţiei Oraşului Petrila s-a prezentat o femeie care a reclamat faptul că, în dimineaţa zilei de 18.03.2019, în jurul orei 08.00, şi-a condus fiica, Manolescu Naomi Maria-Magdalena (foto), în vârstă de 16 ani,  la unitatea de învăţământ la care studiază (în Petrila), iar în jurul orei 16.00, când a revenit de la serviciu a sesizat lipsa acesteia de acasă. Femeia a mai precizat că minora  revenise între timp de la şcoală, întrucât şi-a lăsat rucsacul cu rechizitele în locuinţă.

Petrileanca a mai precizat că minora, care a mai fost plecată de la domiciliu, nu poate fi contactată telefonic (telefonul mobil al acesteia fiind închis).

Semnalmente: înalţime 1,50 m, greutate 47 kg., ochi căprui, păr de culoare neagră, forma feţei ovală, barbie îngustă, urechi normale, nu are semene particulare. La momentul sesizării, mama minorei nu a putut oferi detalii cu privire la articolele de vestimentaţie cu care  era îmbrăcată fiica sa.

Poliţiştii au demarat o serie de verificări şi activităţi de căutare în vederea depistării minorei, faţă de care urmează a fi solicitată urmărirea naţională.         

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la depistarea minorei, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgenţă 112.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter