|
.
03.11.2011, 08:59:15 | 0 comentarii | 732 vizualizari
Criză şi la şah
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Tradiţionala competiţie şahistă „Trofeul Cetăţii”, ajunsă la ediţia a 24-a, a fost afectată de criză. Numărul de zile de concurs a scăzut de la opt la trei, iar premiile au fost diminuate. „Avem un buget de trei ori mai mic decât în alţi ani, aşa că valoarea premiilor va fi mai mică. Se va juca însă tot în sistem elveţian cu nouă runde. În concursul open vor fi prezenţi mai mulţi maeştri internaţionali şi maeştri FIDE, iar la celelalte categorii vor fi mulţi alţi jucători importanţi”, declara Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de Șah Deva. De pe lista invitaţilor nu a lipsit nici cea mai talentată şahistă din ţară de la categoria 14 ani, Daria Vişănescu, legitimată la C.S. Medicina Timişoara şi C.S. Deva. „Daria va juca la categoria seniori, pentru a avea adversari tari şi a acumula experienţă în vederea competiţiilor internaţionale la care va participa în toamnă. O pată de culoare a concursului se anunţă a fi şi o grupă de mici şahişti din Valea Jiului, antrenaţi de Gheorghe Șcurhan, cel care a pregătit-o în primii ani şi pe Daria”, a precizat Corneliu Hotăran. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



