06.11.2011, 14:40:19 | 0 comentarii | 634 vizualizari
La Vulcan / Au câştigat juniorii, a bătut şi echipa mare
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Chiar c-a fost frumos jocul pe care Vulcanul l-a făcut sâmbătă cu Băcia. Dar,
pe bune, putea să fie şi mai frumos. Putea dacă, în repriza a doua, vulcănenii
ar fi jucat mai organizat, dacă ar fi fost mai prudenţi în apărare şi mai atenţi la
centrări.
Când am auzit că C.S. Vulcan are etapă
cu “Agroaliment” Băcia, m-am gândit imediat - şi n-am fost singurul - că asta-i echipa societăţii ăleia cu bani mulţi, despre care a auzit toată lumea. Dar nu. Echipa e
ţinută de primăria comunei, iar societatea al cărei nume îl poartă le asigură jucătorilor mijlocul de transport când au meci în deplasare. Cum a fost şi sâmbăta asta, când
echipa mare şi juniorii au venit la Vulcan cu două microbuze. “Da, ne mai scapă, din când în când, şi firma câte ceva”, i-a zis, în repriza a doua, lui Ghiţă Pantelimon
un jucător băcian. Care, după ce a fost înlocuit pe teren, a venit lângă noi, să vadă din tribună restul meciului. “Premiile de joc ni le dă primăria, a continuat el. Un milion acasă şi câte un milion şi jumătate în deplasare, dacă venim cu victorie. Am auzit că se pare că şi „Carrefour”, după ce-o să fie gata, o să ne ajute cu bani”.
În rest, şi echipa lor e ca a noastră.
Încropită de curând şi în care doar 3-4 jucători sunt din cei vechi. Băieţii au, însă, vână şi aveau de gând să plece cu puncte de la Vulcan. S-a văzut asta pe teren. Când ai lui
Marius Szoradi au muncit la greu până să dea primul gol.
Care a venit dintr-o lovitură de pedeapsă de la 11 metri acordată de central după ce Alin “Piticu” Minculescu a fost faultat în careu. Cel care a aşezat mingea pe punctul cu var
şi a plasat-o în poarta băcienilor a fost Vaida. Golul al doilea a fost o minunăţie. Creaţie, nu alta. Gabor şutează ca însetatu’, portarul respinge, iar balonul ajunge la Barbu.
Care, fără pic de milă, introduce obiectul rotund în aţe.
Puteam să ducem cu bine scorul ăsta
până la sfârşitul meciului. Mai ales că ai noştri se gândeau că voinicii de la “Agroaliment”, mari în fizic, se vor tăia ca maioneza în partea a doua a jocului. Dar nu a fost aşa. Cei
care au încetinit ritmul au fost vulcănenii. O neînţelegere în careul nostru s-a lăsat pe loc cu un gol dintr-o lovitură liberă. Vina a fost a portarului Militaru, care nu a apreciat
corect distanţa şi a lăsat mingea să se scurgă în poartă. Nu cumva să credeţi că ai noştri nu au mai încercat deloc poarta adversă. Au făcut-o. De câteva ori chiar foarte bine şi periculos de tot. Să amintesc doar şutul năprasnic al lui Vaida, care a zguduit bara porţii, şi excelenta lovitură de cap a lui “Bodo” Dougassa. Despre care un suporter din Băcia, care merge cu echipa peste tot, m-a întrebat dacă e negru negru. I-am zis că da, e negru adevărat. Omul a dat din cap admirativ. Da, joacă bine băiatul ăsta!
Directorul sportiv Neluţu Pantelimon
este mulţumit de evoluţia vulcănenilor. “În repriza I am jucat chiar foarte bine, zice el. A fost un joc bun, pe care păcat că nu l-am continuat şi în repriza a doua. Când am jucat un pic mai precipitat şi a intervenit greşeala aceea de portar. Care, s-a văzut, ne-a costat un gol”.
Comparativ cu celelalte scoruri înregistrate în meciurile din “D” care au avut loc în Vale, victoria de sâmbătă a C.S. Vulcan are o valoare deosebită. Să ne gândim doar că, pe terenul de dincolo de Jiu, cel al Paroşeniului, A.S. Universitatea Știinţa Petroşani a luat bătaie de la Brad (scor 0-1), iar Uricaniul a câştigat cu doi la unu la Aninoasa. Asta înseamnă că precis am urcat în clasament.
Miercuri, poimâine adică, e etapă intermediară în
Divizia “D”. Vulcanul se duce la Orăştie, pentru a o întâlni pe echipa locală “Dacicus”. Să dea Domnul ca băieţii lui Marius Szoradi să le lase amintiri frumoase ălora de acolo.
Cel puţin trei boabe însămânţate în poartă. Aceeaşi urare le-o fac şi juniorilor lui Doru Mârşava. Care - bravo, băieţi! - tot acum sâmbătă, în meciul de dinaintea celor mari, i-au executat pe omologii lor de la “Agroaliment” cu... 8-0!
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
