ZVJ continuă seria reportajelor de vară / Plimbări prin parcurile Văii Jiului
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Continuăm seria reportajelor care au un subiect de vară: parcurile din localitățile Văii Jiului. Astăzi vă vom prezenta aspecte din trei parcuri, după ce săptămânile trecute consemnam realitatea din parcurile lupenene și Parcul Central „Carol Schreter” din Petroșani.
Parcul de lângă Piața Centrală
Începem cu al doilea parc al Petroșaniului, cel de lângă Piața Centrală, de pe strada Avram Iancu. În ultimii ani, semnalele au fost tot mai pozitive legate de acest parc foarte vizitat de cei din cartier, dar și de mulți dintre cei care fac cumpărăturile la cea mai mare piață a Petroșaniului. Parcul a tot suferit schimbări în bine după ce a trecut din nou în administrarea primăriei, începând de la plantarea de noi arbori ornamentali, montarea de mobilier, până la transformarea aleilor, care au fost în totalitate reabilitate, fiind turnat pe ele covor asfaltic în integralitate. În urmă cu câteva zile, cosașii și-au făcut din nou treaba. Pentru a treia oară anul acesta iarba a fost cosită, iar gazonul arată acum ca la carte.
Există încă și câteva aspecte mai puțin plăcute, care trebuie readuse în atenţia celor din primăriei, în frunte cu Ciprian Preda, fiind vorba de niște lucrări de remediere sau completare deloc costisitoare, ce țin mai degrabă de buna gospodărire și de utilitate de interes general.
În primul rând, repetăm ceea ce am semnalat și ni s-a spus că se rezolvă fără probleme încă de la începutul primăverii: nu există o cișmea de apă în tot parcul! Parc fără o singură cișmea, nu mai vorbim de vreo două-trei, unde s-a mai pomenit? Oamenii se întreabă ce o fi așa de greu de făcut o cișmea, măcar una, în condițiile în care rețeaua Apa Serv de apă potabilă trece și prin acest parc? Apoi, foișorul pare cam degradat, s-ar putea interveni puțin la el, măcar cu ceva vopsea. De gard s-a tot scris, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi spunându-ne că la rectificarea de buget va ține cont și de această lucrare. În fine, nisipul de la groapa de nisip și de sub hinți lipsește, când plouă - și plouă destul, apa se acumulează în acele gropi și zile întregi copiii nu au acces la leagăne. Și nu în ultimul rând, locurile de joacă nu au fost modernizate precum în celelalte parcuri, „Dacia” sau „Carol Schreter”, hințile sunt destul de învechite și deloc tentante pentru prichindei.
Concluzia este că acest parc a crescut de la o notă de trecere, undeva spre nota 5, la o notă de mijloc, 7-8, deci ar mai fi loc de mai bine. Totuși, e de salutat efortul celor din primărie, dacă acum vreo trei ani vorbeam de acest parc ca de unul răpănos, acum imaginea lui este mult schimbată în bine. Cu puțin efort, poate ajunge un parc de nota 10 (asta dacă se rezolvă și problema iluminatului, seara becurile sunt foarte slabe, iar ambianța culorilor lipsește cu desăvârșire – un parc adevărat din mijlocul unui oraș trebuie să atragă și noaptea, acesta e adevărul, ori aici vorbim de lumină „chioară”, atât și nimic mai mult). Hai, că se poate, Ciprian Preda!
Parcul Copiilor din Petrila
Am ajuns în Petrila, în Parcul Copiilor. Un parc mult peste ce are Vulcanul, din păcate, un municipiu rămas restanțier la capitolul parcuri. Nu înțelegem de ce autoritățile vulcănene nu au un pic de gust estetic și nu dau viață parcurilor cu adevărat. Parcul petrilean este egal cu Parcul Central „Carol Schreter” din Petroșani, cu puțin peste la capitolul jocuri pentru copii și în urmă cu ceva la plantări de arbori ornamentali (și la mărimea acestora), soarele făcându-și de cap din cauza lipsei arborilor (și cei plantați sunt încă prea mici, nu găsești acea răcoare datorată frunzelor copacilor și acea plăcere de a sta pe o bancă la umbră).
Ca aspect, parcul e aproape fără cusur. Are cam de toate: alei cu pavele care nu joacă, fântână arteziană funcțională non-stop, cișmea cu apă funcțională, bănci câte vrei, foișor reabilitat și, mai ales, o serie întreagă de jocuri noi pentru copii, achiziționate anul trecut și foarte bine întreținute de zici că acum au fost montate. Din discuția cu viceprimarul Petrilei (de primar n-am dat, era plecat la Deva după niște avize de la Mediu, iar la telefon n-a răspuns), am aflat că unul dintre jocurile montate, sub formă de vapor, este „unic în România”, după cum ni s-a spus. Frumos. Copii prin tot parcul la ora la care am trecut marți, 25 iunie, unii cu role, alții cu biciclete, alții pe bănci la odihnă după o cursă ciclistă sau vreun meci antrenant pe terenul de fotbal. Iar cei mai mulți la jocurile de care vorbeam. Pensionari erau și ei destui, dar ei ocupaseră „rotonda”, toate băncile de-acolo, plus foișorul, la o partidă de remy, cum se obișnuiește. Bila neagră, că am găsit și aici ceva ce scârțâie: băncile plâng să primească vopsea. Să sperăm că parcul va prinde un aspect mai frumos după ce pensula muncitorilor va trece cu vopsea peste aceste bănci de lemn.
Un parc de nota 9, care și seara este destul de bine iluminat. Merită însă subliniat și aici efortul primăriei din ultimii ani, care a adus un parc de la nota 4 spre 5 la un parc aproape de 9.
Parcul Tineretului
Cel de-al treilea parc vizitat de noi marți a fost Parcul Tineretului, tot la Petrila. Practic, cel mai mare parc al Petrilei realizat cu fonduri europene în mandatul primarului Ilie Păducel.
Cei din actuala administrație locală n-au făcut deci decât să întrețină ce au primit de la cealaltă administrație. În general, parcul este întreținut destul de bine, dar din păcate nici până la această oră iarba din parc nu e cosită, fiind mare pe alocuri. Totuși, un grup de cosași se chinuia să facă operațiunea asta într-un alt capăt al parcului față de zona unde ne aflam, numai că în 15 minute cât am stat pe-acolo oamenii păreau răpuși de cele 33 de grade de afară. De asta la țară țăranul român cosește dis-de-dimineață, nu când soarele e sus pe cer de vreo trei sulițe. Oare la Primăria Petrila nu se știe treaba asta, mai cu seamă că și primarul este dintr-un sat aparținător Petrilei? În fine, parcul e dotat cu tot ce trebuie, cișmeaua e funcțională, iar aparatura pentru exerciții fizice, ce dă o imagine tare acestui parc, pare la locul ei și funcțională de asemenea.
Ce nu ne-a plăcut a fost iarba mare, cum spuneam, precum și o parte din alei. Iarba a început să-și facă loc printre „biscuiții” montați încă de la început, conform proiectului, semn că pavelele au fost de proastă calitate. Acum „biscuiții” arată de parcă ar fi mucegăiți. Ar fi mult loc de mai bine într-un parc inaugurat destul de recent, dacă ținem cont că n-au trecut nici măcar 20 de ani ca la alte parcuri. Această oază de verdeață primește doar un 7 din partea noastră, fiindcă ne așteptat să vedem lucruri mult mai frumoase într-un parc al tineretului, nu un parc care tinde să îmbătrânească prea devreme dacă nu se iau măsuri adevărate, și nu cârpeli.
Partea bună a lucrurilor, aici, este că muncitorii primăriei au început să reabiliteze băncile. După reparații și schimbarea leațurilor lipsă, băncile vor fi vopsite. Și vorbim de zeci de bănci, nu de una două. Asta cu siguranță va da viață parcului, că față de Parcul Copiilor, unde existau zeci de oameni de toate vârstele, în Parcul Tineretului dacă se plimbau ori stăteau pe bănci cinci-șase vizitatori, nici aceia deloc prea tineri! Ca să atragă tineretul din oraș, primăria ar trebui să gândească în mod profesionist mai multe puncte de atracție. Iată, credem, o mică temă de gândire…
Comentarii articol (1 )
#1
Virvorea Lucian-Ionut 27.06.2019, 02:38:52
Cel mai important lucru ar trebui reabilitarea blocurilor si imbunatatirea spitalului
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
