02.07.2019, 16:37:59 | 0 comentarii | 1963 vizualizari
Senatorul Carmen Hărău, / Despre facilitarea și debirocratizarea în exercitarea dreptului de vot
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
La solicitarea președintelui Klaus Iohannis, vacanța parlamentară a fost suspendată, în vederea reglementărilor privind dreptul la vot. Senatorul Carmen Hărău amenționat că este mulțumită de progrese, chiar dacă acestea s-au realizat greu. ”Am votat ieri în Senat, cam cu bâlbâială, votul fiind reluat de două ori fiindcă senatorilor PSD se pare că le-a cam tremurat mâna, legea cu privire la soluțiile legislative care facilitează și debirocratizează exercitarea dreptului de vot în țară și în străinătate. Ca membri în Legislativ, am asigurat astfel cadrul legal ca orice român să poată să voteze! Rămâne în sarcina Executivului aplicarea cu bună-credință a legii!”, a menționat senatorul.
Începând cu alegerile prezidențiale din toamna acestui an: 1. Românii din străinătate vor putea vota la secțiile de votare din ambasade, consulate, sedii ICR si alte sedii aprobate de statele în cauză SAU prin corespondență 2.Votul românilor din străinătate la sectia de votare va putea fi exercitat pe durata a 3 zile: - vineri- de la ora locală 12.00 până la ora locală 21.00, - sâmbătă - de la ora locală 07.00 până la ora locală 21.00 și - duminică- de la ora locală 07.00 până la ora locală 21.00 3.Listele suplimentare din străinătate vor fi generate automat electronic, făr a pierde timpul cu scrierea olografă, după scanarea documentului de identitate a alegătorului, iar semnarea confirmativă de prezentă se va realiza în străinătate pe un dispozitiv electronic 4. Alegătorii care la ora 21.00 se vor afla la sediul sectiei de votare, precum și cei care se vor afla la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, vor putea să își exercite dreptul de vot până cel târziu la ora 23.59! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|