04.07.2019,  17:22:36 | 0 comentarii | 848 vizualizari
Universitatea din Petroșani / Agendă bogată de toamnă 


de Corneliu BRAN

Zilele trecute am stat de vorbă cu rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin despre activitățile curente ale instituției de învățământ superior de stat pe care o conduce, material publicat într-una dintre edițiile trecute. Astăzi vă vom spune și care sunt activitățile toamnei și noutățile pentru anul universitar ce va începe la 1 octombrie, rezultate tot din discuția cu același interlocutor.

Simpozion SESAM
„În toamnă avem câteva acțiuni importante. Anume, suntem parteneri la Simpozionul SESAM, organizat de INSEMEX Petroșani, noi fiind principalii parteneri, dar și gazde, deoarece deschiderea simpozionului și lucrările pe secțiuni se vor ține în cadrul universității noastre.

Chinezii de la Universitatea din Xian
Apoi, așteptăm delegația Universității din XIAN, care vine la Petroșani ca urmare a vizitei delegației universității noastre la dumnealor și a parteneriatului încheiat. Întâlnirea va stabili concret – în funcție de ce avem și noi și ei – numărul de cadre didactice care vin ca schimb de experiență, numărul de studenți chinezi care vor veni aici și numărul de studenți petroșeneni care vor merge în China. Ca o paranteză, la universitatea noastră încă se mai țin cursurile de limba chineză, sunt înscriși și studenți, dar și elevi de la liceele din Petroșani sau de la liceul din Petrila. Avem, prin Fundația „Confucius” din Sibiu, posibilitatea să continuăm aceste cursuri, iar interes se pare că există din partea tinerilor. 

Helsinki
În luna septembrie o delegație din partea Universității din Petroșani va participa la Târgul European pentru Învățământul Internațional de la Helsinki. Acolo ne vom prezenta iar universitatea, cum s-a mai întâmplat anul trecut și anul acesta la alte evenimente majore din lume. Această participare a delegației noastre la Helsinki se face pe baza unui program câștigat de universitatea noastră (așa cum am participat și la Washington). 

Camerun, Kenya, Congo
Tot în toamnă ne gândim la niște acțiuni comune, niște vizite ale unor personalități din țări precum Camerun, Kenya, Congo, mai exact din zona Africii Centrale și de Nord. Acestea au ca scop școlarizarea la Universitatea din Petroșani a tinerilor din țările care fac parte din aceste zone africane. Pe de altă parte, există și un al doilea scop la aceste acțiuni. Este vorba ca o parte dintre tinerii africani să poată participă, via universitatea noastră, la niște specializări comune pe segmentul minier, specializări pe care Universitatea din Petroșani le are cu anumite universități franceze. Fiind zonă francofonă, acești tineri africani doresc ca anumite activități de studii să le desfășoare în România, iar altele în Franța”, a declarat rectorul Radu Sorin.

Extensii ale Universității din Petroșani
Rectorul ne-a spus și care este noutatea în materie de specializări, dar și faptul că în anul viitor Universitatea din Petroșani ar putea avea o extensie deschisă la Tg-Jiu, pe o specializare, asta după cele de la Deva, Hunedoara și Horezu din județul Vâlcea.
„În luna iulie, deci luna aceasta, vine la Petroșani comisia ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) pentru a ne acredita o extensie la Horezu în domeniul Electromecanică, de unde avem mulți studenți înscriși în ultimii ani. Ca o paranteză și aici, mai avem două specializări acreditate la Deva, Administrație Publică și Ingineria și Managementul Afacerilor, plus o specializare în Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor acreditată la Hunedoara. Poate că anul viitor ne gândim la încă o acreditare la o altă specializare, tot la Deva. Mai mult, deși Tg-Jiu are universitate ca Petroșaniul, curios este faptul că avem ceva solicitări din zona Gorj pe latura Asistența Socială și Administrație Publică, ceea ce universitatea din capitala Gorjului nu le are. Ca atare, cine știe, poate pe viitor vom avea o extensie și în județul Gorj. Dar asta o s-o gândim pentru anul viitor, fiind o chestiune ce va fi inclusă în Programul de Dezvoltare 2020!”, a declarat rectorul Radu Sorin pentru ZVJ.

Tot mai mulți studenți străini
Referitor la studenții străini de la Petroșani, deși nu mai e ca pe vremuri, când vorbeam de foarte mulți studenți străini veniți din mai multe colțuri ale Africii sau Asiei, totuși încet, dar sigur, aceștia încep să reapară.
„Studenți africani nu avem deocamdată decât unul singur, din Camerun, la doctorat. Dar avem la doctorat studenți din Siria, 9 studenți din Israel, plus 5 din Turkmenistan la licență – care să sperăm că vin și la master, plus 300 de studenți din Republica Moldova. Iar lista nu se încheie aici… Avem români de pretutindeni din lume, care sunt la doctorat, tineri de origine română din Australia, S.U.A., Germania, plus studenți străini (tot la doctorat) din Austria (din Viena) și Franța (trei), la Mine, Petrol și Gaze și Inginerie Industrială”, ne-a explicat rectorul UP.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter