10.07.2019,  00:12:56 | 0 comentarii | 876 vizualizari
Minifotbal / „Cupa Râușor”


de Loredana JUGLEA

Zona de agrement de la Râușor, aflată pe raza administrativ-teritorială a comunei hunedorene Râu de Mori, este din ce în ce mai vizitată, indiferent de anotimp. Dacă iarna turiștii merg pentru schi, în celelalte perioade ale anului se pot face drumeții, dar se poate practica și sport, la Râușor fiind amenajate câteva baze moderne de gen. Pe aceste baze se dispută numeroase competiții, una dintre ele având loc chiar zilele trecute. Este vorba despre Cupa Râușor la minifotbal, aflată la cea de-a treia sa ediție. La întreceri s-au înscris șase echipe, reprezentând comune din Țara Hațegului, împărțite în două serii de câte trei, compuse din Râu de Mori, Sălașu de Sus și Sântămăria Orlea, respectiv Totești, Bretea Română și General Berthelot.
După meciuri palpitante, locul al treilea a revenit celor de la Totești, care s-au impus, în finala mică, la lovituri de departajare, în fața celor de la Râu de Mori. Trofeul le-a revenit celor de la Bretea Română, care, în partida decisivă, au învins, la limită, echipa din Sântămăria Orlea. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter