10.07.2019,  00:13:53 | 2 comentarii | 1609 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Imagini pentru cei care cu salariile neobrăzat de umflate ar trebui să intre în pământ de rușine


de Gheorghe OLTEANU

Nu e deloc o noutate dacă zic că mai toate zonele verzi din Vulcan sunt năpădite de buruieni și că arată ca niște mini jungle. Oamenii s-au obișnuit cu asta, mai ales că de administrația publică locală nu s-au prins nici nemulțumirile exprimate prin viu grai și nici cele care circulă în spațiul virtual.

Amenajarea Parcului „Avram Iancu”,
ajuns o ruină, este amânată pe motiv că firmele de construcții duc lipsă de forță de muncă. Și cu asta Ile s-a spălat pe mâini. Peste drum de parc, în fața Școlii Gimnaziale nr. 4, mai este unul, dar mai micuț. Și acesta arată groaznic. Iarba a crescut mai înaltă decât băncile și nici nu-ți vine să te așezi, de frica vreunei lighioane care te-ar putea mușca. Ca să nu mai spun de aleea care trece pe lângă școală și de cele din părculeț, nereparate de decenii. Degeaba arată școala bine, dacă ceea ce-i în fața ei e de toată praștia!

Situația nu e diferită
nici în jurul clădirilor grădinițelor cu program normal și prelungit de pe strada Vasile Alecsandri. Locul de joacă amenajat acum două-trei luni de abia se mai vede din iarba crescută ca pe Amazon. De fapt, toate leagănele, toboganul și ce mai e acolo sunt năpădite de vegetație. Până să nu se fi făcut iarba cum e acum, părinții și bunicii mai veneau cu ăia mici și-i dădeau pe jucării. Acum, rar se mai aventurează careva în așa întreprindere riscantă. Fel de fel de buruieni au crescut și la exterior, încât au ajuns să fie cât gardul ruginit și nevopsit de ani și ani. Sigur, se va invoca lipsa de bani, că nu sunt pentru aia, pentru ailaltă. Bine că sunt pentru salariile neobrăzat de umflate ale celor care, chipurile, conduc municipiul!


Comentarii articol (2 )

#1 Anonimus10.07.2019,  09:09:18
Aia nu e nimic, veniți la "Porțile de intrare în Dallas" să vedeți savana de 1,50 m!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter