15.07.2019, 23:47:55 | 0 comentarii | 1724 vizualizari
Din volumul / „Schimbarea ești tu” de Avram Iancu (II)
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
...MAREA ZI A TRAVERSĂRII
Forfotă mare în dimineața de 29.08.2016. Mănânc un bol de cereale, două linguri de semințe de cânepă, un baton bio din semințe de cânepă și smochine, două banane și beau o cană de cafea naturală îndulcită cu o lingură mare de miere. Din Londra sosesc George Bețianu, Dan și Cristi. Ne deplasăm la „Marina Office”, unde ne așteaptă prietenul meu turc, Kamil Resa Alsaran. Un inimos înotător care trecuse deja Canalul Mânecii, pe care l-am cunoscut la locul de antrenament. Cum mai am un loc liber pe barcă, îl invit și pe el. Așadar, echipa este acum completă: Avram Iancu, Ancuța Iancu, Cezar Cherciu, George Bețianu, Dan, Cristi și Kamil.
Ne îmbarcăm pe „Sea Leopard” și ne îndreptăm spre plaja de unde aveam să mă arunc în apele reci ale canalului. În paralel cu noi, se deplasează o altă ambarcațiune, ce „găzduia” o echipă grecească. Între cele două echipaje au loc, din mers, schimburi de amabilități, încurajări. În acest timp, eu mă pregătesc: dezbrăcarea, ungerea cu o grăsime specială care să evite frecarea pielii în zonele solicitate, montarea pe cască și la slip a unor lumini intermitente (pentru că înotătorul să fie vizibil pe timp de noapte), încălzirea prin ample exerciții de întindere. Ajungem la locul cu pricina. Barca se oprește la aproximativ 200 de m de țărm (din cauza apei puțin adânci). După ce-mi iau rămas bun de la echipă și după ce mi se administrează ultimele încurajări, mă arunc în apă și înot spre țărm. Mă reculeg câteva clipe, îmi trece prin minte tot filmul zbaterii de a ajunge în această ipostază.
Îmi trec prin fața ochilor toate chipurile celor care m-au ajutat să ajung acolo. Și, dacă sunt aici, să înceapă…
Traversarea…
Se aude semnalul sonor care marchează începerea probei. Ridic mâna, în semn de confirmare, și mă arunc în apă. Cronometrul pornește! Un braț, două brațe... Sunt conștient că din acel moment sunt singur. Oricât m-ar încuraja echipa de suport, nimeni nu va înota în locul meu. Înainte era marea cu ale ei valuri mai mici sau mai mari, curenții mai slabi sau mai puternici, meduzele care mai de care mai colorate și înveninate, soarele și întunericul nopții, distanța necunoscută, frigul ce merge până în măduva oaselor, dureri fizice, sufletești, foamea și epuizarea. În interior erau antrenamentul, determinarea, responsabilitatea unei identități naționale, credința în îngăduința divină. Odinioară, prin credință, s-a umblat pe mare și eu, puțin credinciosul, îmi doream doar să traversez marea, înot, prin credință.
Primele probleme… Brrr!
În primele două ore îmi este foarte frig! Un frig ce se instalează din două direcții. Un frig, din cauza temperaturii propriu-zise a apei. Alt frig, instalat din interior, din străfundul ființei. Trecusem de trei ori prin nereușită, trecusem la ultima încercare, printr-o experiență neplăcută a hipotermiei.
Oricât de bine antrenat aș fi și oricât de determinat, oricât de bună atitudine mentală aș avea, există anumite procese psihologice (de regulă, de apărare) pe care nu le pot controla.
Tremur din toate încheieturile. Îmi este frig, retrăiesc în subconștient ceea ce am trăit în trecut. În fața unei astfel de situații, încerc să mă îmbărbătez. Iau o decizie: schimbarea vitezei de deplasare. Măresc ritmul, forța cu care trag apa. Repet cu obstinație: frigul nu există, frigul e doar în mintea mea. Îmi amintesc spusele lui Albert Einstein: frigul nu există.
Frigul este doar absența căldurii. Întunericul e doar lipsa luminii. Acolo unde nu este Dumnezeu, este frig. Acolo unde nu este Dumnezeu, este întuneric. Și chiar dacă Soarele strălucea pe cer, mintea mea se duce dincolo de el, la Creatorul Soarelui. Mă încălzesc!
Hrănirea
La o jumătate de oră, Kamil îmi arunca un bidon din plastic cu shake-ul magic, compus din: un baton bio din semințe de cânepă, o jumătate de banană, o jumătate de lămâie stoarsă și o lingură mare de miere, date toate prin blander. De menționat faptul că în timpul alimentării, ce dura maxim 20 de secunde, nu am voie să mă ating de barcă. Dacă se întâmplă acest lucru, sunt descalificat pe loc, de către observatorul oficial al probei. Pentru diversificare, am mai luat și ciocolată caldă și carbohidrați pe bază de fructoză. După patru ore, valurile încep să crească în mod vizibil. Efortul înaintării este din ce în ce mai greu. Echipa nu încetează, nici măcar un minut, să mă susțină. Cu coada ochiului, văd tot ce se întâmplă pe barcă. Pentru acest lucru, consemnul este clar: Orice s-ar întâmpla, măcar un om din echipă trebuie să se uite în permanență la mine. De asemenea, nimeni nu are voie să mănânce pe partea unde înot eu. Sunt mici detalii, dar care contează enorm pentru mentalul înotătorului.
Problemele echipei…
E clar că în apă este cel mai greu, dar nici echipei nu-i este ușor. Observ cum, periodic, membrii echipajului vomită, cu rândul, din cauza răului de mare, amplificat la maxim de tangajul mare al bărcii, dat fiind faptul că se deplasa cu o viteză foarte mică. Ce nu pot înțelege: de ce se vomită pe partea mea? Mai târziu aveam să aflu răspunsul: pe partea cealaltă bătea vântul înspre barcă...
Atacul meduzelor…
Este inevitabilă interacțiunea cu aceste vietății ale mării. Am mai relatat că atingerea lor provoacă usturime, durere, amorțirea serioasă a părții corpului, unde sunt atins. De această dată, pe lângă atingerea „banală” a mâinilor, pieptului, am parte de alte atingeri deosebit de dureroasă: pe nas și pe buza de sus.
Binecuvântatul soare...
Mi-am dorit foarte mult o zi cu soare și am parte de ea. Ceea ce a fost o binecuvântare toată ziua avea să fie un blestem pe timpul nopții.
Traficul maritim…
...este extrem de intens! Este o artă, pe care o stăpânește pilotul, aceea de a evita ciocnirea cu nave de transport imense. Este fascinant să fiu scos din rutină de efectul unor valuri uriașe și să văd cum trec, la distanțe înfiorător de mici de mine, vapoare ce îmi lasă impresia, unor blocuri plutitoare.
Sfârșitul zilei…
Cu bune și rele, cu dureri mai mari sau mai mici… ziua trece în... amurg. Sunt în apă de 12 ore! Epuizat fizic și mental. Pentru prima dată mă opresc.. Este o oprire neprogramată. Ridic capul și caut țărmul cu privirea. În acel moment văd cum observatorul sare ca ars și îmi spune o frază. Orice traducere a ei ar fi irelevantă, așa că am să o scriu exact cum s-a exprimat: „Avram, if you keep swimming you will do it, but if you stop now, you f..king won’t“. Atât mi-a trebuit, în secunda doi am și pornit. În linie dreaptă nu mai este mult.
Maxim 4 kilometri... Distanță pe care, în condiții normale, aș înota-o în maxim o oră și jumătate. Din nefericire, dau piept cu un dușman de temut…
...curentul marin
Din partea dreaptă, sunt izbit cu o forță atât de mare, încât îmi schimb direcția de deplasare cu 90 de grade. Evident că nu mai am cum să merg în linie dreaptă. Ceea ce părea aproape, este, de fapt, o mare iluzie.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.