03.11.2011,  08:19:04 | 0 comentarii | 500 vizualizari
Mureşul - cu dreptul, Minerul - cu stângul
de Loredana JUGLEA

Echipa antrenată de Gică Barbu a câştigat la scor de neprezentare (3-0) meciul din prima etapă cu FC Silvania, deşi a luat startul în campionat cu patru jucători noi, legitimaţi în ceasul al 12-lea. 

Mureşul a repetat, respectând proporţiile, în prima etapă a ligii secunde, isprava naţionalei Danemarcei la Campionatul European din 1992. Atunci, nordicii au câştigat titlul de campioni europeni, deşi nu se calificaseră la Euro ‘92 şi s-au prezentat la turneul final direct din vacanţă, de pe plajă, fiind invitaţi în ultimul moment în locul Iugoslaviei, exclusă din cauza războiului. Acum, Mureşul a efectuat pregătirea pentru eşalonul trei, cu un lot subţire, bazat pe juniori. Cu scurt timp înainte de startul campionatului, devenii au primit drept de joc în liga secundă, în locul echipei Internaţional Curtea de Argeş. Iar în ceasul al 12-lea, respectiv cu două-trei zile înainte de primul meci, Mureşul a transferat mai mulţi jucători, dintre care patru – Gârlă, Melcea (ambii ex-CSM Rm. Vâlcea), Gongolea (ex-FCM Tg. Mureş) şi Coca (ex-Liberty Salonta) - au fost titulari în meciul cu FC Silvania. Fără omogenitate, relaţii de joc sau o pregătire serioasă făcută împreună, jucătorii Mureşului au avut entuziasm şi o căruţă de noroc şi au învins clar cu 3-0, instalându-se pe locul doi al clasamentului. Dar cum întotdeauna ceva e putred în Danemarca, e foarte probabil ca şi entuziasmul devenilor să nu ţină foarte mult, iar lacunele din pregătire să iasă curând la suprafaţă, întrucât campionatul e lung şi greu. 

Omul meciului a fost nou-venitul Valerian Gârlă (ex-CSM Rm. Vâlcea) care a marcat primele două goluri ale meciului. La prima acţiune de atac a Mureşului, Gârlă (min. 4) a şutat în diagonală de la marginea careului şi a deschis scorul, după o fază la care au mai contribuit Melcea şi Dârvaru. Antrenorul Silvaniei, Adrian Anca, a încercat să stăvilească iureşul devenilor printr-o schimbare (Sighiartău în locul lui Buştea, min. 35), dar tot Mureşul a fost mai brează la posesie şi la invadarea terenului advers. Drept urmare, Gârlă (45) a majorat diferenţa, după ce a pătruns în careu şi a şutat printre picioarele portarului Miron. Scorul de 2-0 nu şi-a respectat atributul de periculos, întrucât a rezistat pe tabelă doar pe durata pauzei. În primul minut al reprizei secunde, Dârvaru a strecurat mingea pe sub Miron pentru 3-0, iar FC Silvania era în corzi şi Mureşul a mai jucat doar la conservarea rezultatului.

 

Mureşul Deva - FC Silvania 3-0

Au marcat: Gârlă (4 şi 45) şi Dârvaru (46)

Mureşul Deva: Horvat - Coca, Dosan (cpt.), Gongolea, I. Câmpean - Golguţ, Sătmar (59 Furdean), Gârlă (70 Moca), Melcea – Bogman (46 Trif), Dârvaru. Antrenor: Gheorghe Barbu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter