|
.
03.11.2011, 09:50:42 | 0 comentarii | 977 vizualizari
Liga a II-a, invadată de străini
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Conform statisticii realizate de liga2.ro, în sezonul recent încheiat al Ligii a II-a au apărut 79 de fotbalişti proveniţi de dincolo de graniţe. Doi dintre ei, Yartey şi Moutinho, au evoluat pentru două echipe de eşalon secund. Cei mai mulţi, 12, a folosit Dinamo II. Din cele 36 de echipe care au luat startul, doar 10 nu au apelat la străini: Delta Tulcea, Dunărea Galaţi, Dunărea Giurgiu, FC Snagov, Sportul Studenţesc, Victoria Brăneşti, FC Baia Mare, FC Bihor Oradea, CFR Timişoara, Mureşul Deva. Un număr de 13 dintre ei au evoluat în acelaşi sezon şi în Liga I: Patraş, Miranda, Diabaté, Dj. Koné, Živný, Vranjković, D. Moreno, J. Moreno, Grzelak, Kamara, Nogo, Njoh Nkongué şi Édson. 46 din cei 79 au fost debutanţi în Liga a II-a. Luată pe ţări, provenienţa celor 79 este următoarea: 12 - Brazilia; 8 - Nigeria; 7 - Moldova, Portugalia; 5 - Côte d’Ivoire, Serbia; 4 - Uruguay; 3 - Camerun, Spania; 2 - Argentina, Columbia, Franţa, Ghana, Senegal, SUA, Ucraina; 1 - Bosnia-Herţegovina, Burkina-Faso, Cehia, Croaţia, Germania, Italia, Japonia, Letonia, Liberia, Polonia, Sudan. Deci, reprezentanţi a 27 de naţiuni. Nwabueze (Tricolorul) a avut cele mai multe apariţii, 33, în timp ce Soné Kalle (CS Otopeni) a avut cele mai multe goluri, 11. Doar 15 dintre ei au jucat peste jumătate din totalul posibil de meciuri. Luat la nivel general, din 1990 până în prezent au jucat în eşalonul secund 353 fotbalişti străini. Cei mai mulţi, 47, au provenit din Serbia. Urmează într-un top 5 în acest sens, 36 din Moldova, 33 din Brazilia, 29 din Nigeria, 19 din Portugalia. Un top 5 al celor mai multe prezenţe se prezintă astfel: Gideon Eijebitimi 159 (între 2002-2010 la Apulum, Minaur Zlatna, Petrolul Ploieşti, FC Vaslui, Municipal Reşiţa, Forex şi Minerul Lupeni), Altin Masati 96 (între 1994-1998, la Tractorul Braşov şi FC Oneşti), Victor Manuel Aldana Maestre 93 (între 2005-2010, la CFR Timişoara, FC Timişoara II şi Săgeata Stejaru), Roberto Ayza Berca 91 (între 2007-2010, Cetatea Suceava, FC Bihor, Dacia Mioveni), Hugo Filipe dos Reis Moutinho 77 (între 2007-2010, la FC Drobeta, Arieşul). Iar un top 5 al celor mai multor goluri: Zoltán Csehi 35, Kallé Soné Masué 34, Gideon Eijebitimi 31, Roberto Ayza Berca 20, Christian Sagna 19. De altfel, ungurul Zoltán Csehi a fost singurul străin care a ieşit golgeter în eşalonul secund, aceasta petrecându-se în 2001/2002 când cu 18 goluri a fost liderul marcatorilor seriei secunde. JIUL PETROȘANI: 2 străini mijlocaşul Philipp Thomas HALLMEN, 11.08.1991, Germania (2/0) fundaşul Salif NOGO 31.12.1986, Burkina Faso (7/0) MINERUL LUPENI: 5 străini mijlocaşul Peter Oghenebrorhien OMODUEMUKE, 23.10.1983, Nigeria (27/3) atacantul Gideon EIJEBITIMI, 20.11.1981, Nigeria (23/3) atacantul Joseph Chukwuemeka AFUSI, 11.11.1982, Nigeria (1/0) atacantul Joseph-Ange HEBGA, Misinga, 13.01.1986 Camerun (7/1) atacantul Koko EMMANUEL, 27.08.1986, Nigeria (3/0). Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



