28.08.2019,  20:27:24 | 0 comentarii | 616 vizualizari
Cristi Petrean: „Să nu punem presiune pe arbitrii tineri”
de Loredana JUGLEA

Au fost la începutul acestui sezon în Liga 4 câteva plângeri, în privința arbitrajului. Unii l-au văzut părtinitor, alții au arătat și mai mult cu degetul spre arbitrii cu experiență.

Președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean, ne-a declarat: „Din punctul meu de vedere se pune prea mare presiune pe tineri. Este bine știut faptul că tinerii arbitri fac parte și din proiectul Cavalerii fluierului. Ei, fiind tineri, fără experiență, vor să aplice regulamentul ca la carte, și de aici micile neînțelegeri. Modul de aplicare a regulamentului e puțin mai strict. Nu au experiență pentru a se impune. Ca să poată gestiona jocul, ei vor să arbitreze perfect. Apoi, noi nu putem lua decizii fără probe. Dacă cei de la Petrila aduc filmarea de la meciul cu Jiul și se dovedește că au fost decizii eronate, vom lua măsuri. Mai mult, le-am dat posibilitatea cluburilor la întâlnirea din 6 februarie că au posibilitatea de a depune o cerere cu 10 zile înaintea unui joc, prin care să ceară arbitri din alt județ. Nu a făcut nimeni lucrul acesta. Pentru astfel de arbitri, din afara județului, clubul trebuie să suporte cheltuielile de transport”, a explicat Cristian Petrean. La partida dintre Inter Petrila și Jiul, oficialii echipei gazdă au acuzat arbitrajul lui Anca și au declarat că li s-au permis multe ieșiri nesportive jucătorilor echipei oaspete. Oficialul AJF spune că dacă sunt probe în acest caz nu se va ezita să se ia măsuri.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter