|
.
03.11.2011, 10:41:03 | 0 comentarii | 830 vizualizari
Doar 10 puncte în retur
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Etapa de sâmbătă este una decisivă pentru Minerul Lupeni şi Mureşul Deva, formaţii ce luptă pentru salvarea de la retrogradare. Nu poţi să speri la salvarea de la retrogradare, când nu câştigi niciun joc pe teren în ultimele opt etape. Deşi sperau în salvarea de la retrogradare, devenii au făcut numai 16 puncte în retur, cu unul mai mult faţă de câte au obţinut în tur. Și asta în condiţiile în care şase din cele 16 puncte au venit gratis, în meciurile cu Jiul Petroşani şi FC Drobeta Turnu Severin. Cu numai două etape înainte de finalul stagiunii, Mureşul Deva a acumulat doar 31 de puncte, cu cinci mai puţine faţă de echipele aflate imediat deasupra liniei care asigură salvarea de la retrogradare. Pe teren, devenii au cunoscut ultima dată gustul succesului în etapa cu numărul 24. A fost atunci 2-1 cu Fortuna Covaci, ultima victorie obţinută în iarbă. De atunci, putem trece un mare zero în dreptul punctelor obţinute de echipa antrenată de Gheorghe Barbu. Nu putem pune la socoteală cele şase puncte obţinute în disputele cu Jiul şi FC Drobeta, pentru că toate echipele au câştigat jocurile la „masa verde” în retur, deci nicio echipă nu se poate considera avantajată din acest punct de vedere. Mureşul Deva a pierdut jocuri esenţiale, cu contracandidatele la retrogradare. Rând pe rând, Minerul Lupeni, FC Baia Mare, FC Silvania sau Arieşul Turda au câştigat în faţa devenilor, toate partidele jucându-se în deplasare. Programul foarte greu a contribuit din plin la situaţia actuală din clasament. În faţa primelor şapte clasate, Mureşul nu a obţinut decât un singur punct, în meciul din runda inaugurală a returului, cu CS Otopeni. În cele 13 partide din retur, excluzând jocurile câştigate la „masa verde”, echipa de sub Cetate a marcat de 11 ori şi a primit 20 de goluri. Cele 11 goluri s-au materializat în zece puncte. Plus şase obţinute prin retragerea Jiului şi a celor de la FC Drobeta, dau un total de 16. Pe teren au fost obţinute doar zece însă, mai puţin chiar şi decât în prima parte a campionatului, încheiată pe loc retrogradabil. Or, cu o asemenea zestre în cea de-a doua jumătate, nu ai cum să speri la evadare din zona minată a clasamentului. Până acum, în partidele disputate în retur pe terenul adversarilor, Mureşul Deva nu a obţinut niciun singur punct! Chiar şi lanterna roşie, Fortuna Covaci, stă mai bine din acest punct de vedere. Acest lucru ar trebui să dea de gândit conducătorilor clubului, pentru că din partea conducerii tehnice sau a jucătorilor nu s-a văzut vreo reacţie până acum. Chiar şi în propriul fief, devenii nu au mai făcut cunoştinţă cu victoria tot din etapa a 24-a, de la acel 2 – 1 cu Fortuna Covaci. Aceasta ar putea fi şi ultima victorie a devenilor în liga secundă, pentru că în ultimele două etape Mureşul joacă acasă cu FCM Târgu Mureş, liderul clasamentului, respectiv FC Argeş, în deplasare. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



