21.11.2011, 22:45:34 | 1 comentariu | 2782 vizualizari
GALERIE:
![]()
De la Târgul de Produse Tradiţionale din Vulcan, / Un clasament al producătorilor din Valea Jiului
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Douăzeci şi nouă de producători au răspuns invitaţiei de a participa la Târgul cu Produse Tradiţionale, organizat, la Vulcan, la sfârşitul săptămânii trecute.
Dintre aceştia,
23 au venit, împreună cu produsele lor, din judeţele Alba, Maramureş, Arad, Sibiu şi Arad şi, fireşte, din judeţul Hunedoara. În acesta din urmă au fost cuprinşi şi cei şase producători din Valea Jiului.
Despre care, am aflat de
la medicul veterinar igienist Gheorghe Cristea, coordonatorul CSVCA din Vulcan şi al celei din Petroşani, "au dat lecţii în ceea ce priveşte igiena, calitatea produselor şi modul lor de prezentare".
Într-un clasament
întocmit de profesioniştii în domeniu, locul întâi privind aspectele menţionate de către domnul doctor i-a revenit SC Edy Ursu SRL, la al cărei stand au fost puse în vânzare produse tradiţionale din carne. Cu aceleaşi produse, dintre care s-au remarcat cârnaţii împletiţi, SC Expans SRL Petrila a ocupat locul al doilea. Poziţiile următoare le-au revenit, în acest clasament, PFA Dan Dumitru (Vulcan) cu bulz şi balmoş, PFA Orăşan Dumitru (Lupeni) care a pregătit, la faţa locului, tocană de berbecuţ, balmoş şi sarmale, SC Magnet SRL Vulcan, cu ai săi cozonaci tradiţionali de Valea Jiului, şi SC Avanti SRL Lupeni cu "Pita Bunicii".
P.S. Din motive nedesluşite, de la târg a lipsit plăcinta tradiţională cu cartofi şi brânză produsă, în Dealu’ Babii, de către Angela Stoica. De mirare, într-adevăr, din moment ce, în urmă cu puţin timp, la evenimentul similar din Petroşani, acest sortiment de mâncare momârlănesc a produs senzaţie, zic cunoscătorii.
Comentarii articol (1 )
#1
![]()
angela o sa organizeze o conferinta de presa sa explice lipsa placintei de cartofi!
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|