Sâmbătă am fost pe Transalpina. De data aceasta fără frica de a rămâne cu maşina în pană până să ajungem pe Drumul Regelui. Pentru că, până la reparaţiile din august, drumul spre Transalpina, partea hunedorea­nă, era foarte greu de parcurs. Este, într-adevăr, o minunăţie. Vă împărtăşim câteva impresii, ca să vă facem curaj să porniţi pe acest drum. Cu toate că încă se mai repară pe porţiuni mici de drum, Transaplina este practicabil. Un drum absolut minunat care îţi dezvăluie peisaje ce-ţi taie respiraţia. Drumul şerpuieşte printre munţi acoperiţi cu păşune. Iar oriunde te opreşti, dincolo de pereţii stâncoşi ai acestora, privirea îţi rămâne pe versanţii acoperiţi cu pădure. Iar pentru un moment ai sentimentul de supremaţie, ca şi cum nu muntele te-ar putea strivi între palmele lui, ci tu ai putea să adăposteşti la piept zecile de creste ce le cuprinzi cu privirea. Zeci de mii de maşini străbat în weekend Transalpina. Puţine coboară în Vale, pentru că drumul este încă prost şi nu ai multe de văzut. Mulţi aleg Rânca - Tg. Jiu, Vâlcea sau Sibiul. Cum a apărut asfaltul pe drum, cum au apărut şi comercianţii. Ieşiţi la stradă cu produse tradiţionale. Cu gust bun, autentic. Brânză, unt, caş, carne de oaie, zacuscă, murături, miere, cârnaţi, roşii, mere, pâine de casă, turtă de mălai. Toate cu un gust proaspăt, aşa cum numai la bunica la ţară am mai mâncat. Şi toate foarte scumpe. Am oprit la o stână, care avea o terasă întinsă. Exact ca în gospodăriile de la ţară. Cu masă de lemn, împrejmuită cu gard din lemn, pe post de scaune câţiva butuci. La foc fierbea în ceaun nişte tocană de oaie, în cămăruţă se fierbea mămăliga, se prăjeau ceva cârnaţi şi se tăia brânza în bucăţi. Pe la mese era plin. Oameni care opriseră de curioşi. Să vadă ce-i pe-acolo, ce se mănâncă, ce se bea. Şi toţi se puneau instantaneu la masă, după ce îşi făceau poze cu şubele de lână ale oierilor. Mâncarea bună, dar scumpă foc. Pe platourile pe care se poate parca au apărut imediat comercianţii. Îndură vântul de munte, dar nu o fac degeaba. Oricine se opreşte pleacă cu ceva de-acolo. L-am văzut pe-acolo şi pe Emil Părău. Mergea la Rânca să se intereseze de un sistem de pompe şi bazin folosite la acumularea apei pentru zăpada artificială, dacă am înţeles eu bine. Când ajungi în Rânca, îţi dai seama că ar avea oamenii noştri de afaceri din Straja şi Parâng de la cine să înveţe. Iar pe-acolo muntele nu este atât de ofertant ca şi la noi. V-am spus doar câteva cuvinte despre această experienţă, sperăm să vă fi stârnit puţin curiozitatea.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.