02.03.2020,  13:28:24 | 0 comentarii | 1149 vizualizari
Petrila / Șase, vine gazul”


de Alina PIPAN

Tot mai mulți petrileni se întrebau când va ajunge gazul metan și pe strada lor. Era vorba, în general, de cetățeni care locuiesc în satele și zonele aparținătoare Petrilei.

Ei bine, se pare că nu vor trece un deceniu-două, cum vorbeau cei mai mulți cu pesimism, fiindcă anul 2020 și următorul le vor aduce și acestor petrileni, dacă nu la toți, măcar la o bună parte dintre ei, gazul metan în case. Aceasta, firește după ce vor plăti pentru racordarea la coloană după ce aceasta va fi montată. Coloană de gaz ce va fi adusă pe foarte multe străzi unde acum gazul metan nu există, după cum ne-a spus primarul Vasile Jurca chiar ieri. Da, primarul ne-a spus chiar și numele acestor străzi care vor beneficia de coloana de gaz în urma lucrărilor ce vor fi începute! 
„Avem două etape de introducere a gazului metan pe străzi noi ce nu beneficiază încă de această utilitate. Prima e puțin mai avansată, fiind vorba de străzi din oraș pentru care am avut solicitări clare ale cetățenilor încă de anul trecut. Iar aici o să nominalizez o parte din aceste străzi, unde avem studiul economic plus contractul de proiectare și execuție: străzile Carpați, Ana Colda, Șureanu, Minei, Câmpului, Dealului și Crinului. Apoi, o altă etapă se află și ea în curs pentru alte străzi, până la finalul lunii martie urmând să fie gata proiectarea, iar odată cu începutul lunii aprilie urmând să înceapă partea de execuție a lucrărilor de introducere a rețelei de gaz pe următoarele străzi: Predoni, Dobrești, Digului, Lunca, Sarmizegetusa, Popi, Parângului, Tăii, Taia, Rândunicii și Doinei. Cu aceste străzi suntem în procesul de licitație pentru achiziție și execuție. Sperăm ca în trei săptămâni să se termine și să înceapă lucrările, din câte am înțeles o firmă de la Tg-Mureș este interesată de aceste lucrări”, a menționat primarul Vasile Jurca.
L-am întrebat pe primarul Petrilei cu ce bani vor fi făcute aceste lucrări. „O parte vin de la bugetul local, peste 10 miliarde lei vechi, o parte vin de la Delgaz Grid. Acolo unde firma Delgaz Grid consideră că e rentabil, plătesc dumnealor lucrarea aproape în exclusivitate, la restul ne implicăm noi. De exemplu, pe strada Lunca lucrarea de introducere a coloanei de gaz ar costa undeva la 90.000 lei. Acolo, va plăti lucrarea Delgaz Grid, deoarece firma consideră că lucrarea e rentabilă pentru că vor avea mulți abonați. Un alt exemplu ar fi strada Taia, unde lucrarea va costa 1.268.514 lei. Aici Delgaz Grid va plăti doar suma de 266.388 lei, restul banilor, de puțin peste 1 milion de lei, fiind acoperiți de către primărie de la bugetul local”, a răspuns primarul Vasile Jurca.
Una peste alta important, este că această utilitate va ajunge și în cele mai îndepărtate sate sau așezări petrilene. Doar Jiețul ar mai rămâne…


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter