05.03.2020,  22:54:32 | 0 comentarii | 1288 vizualizari
Dacă terenul va permite, / Meciul etapei - la Petrila


de Loredana JUGLEA

Două dintre echipele momentului, favorite în cursa pentru Play Off, Inter Petrila și Aurul Brad, se vor bate pentru trei puncte de aur. Puncte care pot asigura intrarea în Play Off. Aurul vine cu mult elan după victoria din fața Jiului. 

Optimiști
„Pentru noi important este să nu pierdem acest meci. Ne gândim că din cele patru etape rămase de disputat să adunăm 10 puncte și apoi putem intra și noi în luptă pentru locul 1” , a spus președintele clubului, Eugen Duma.
De aceeași părere este și președintele echipei, Cosmin Negoi: „Suntem conștienți de importanța de acestui joc. Suntem optimiști și credem în șansele noastre, care au crescut. Mizăm pe unitatea grupului și pe elanul tinerilor. Avem jucători tineri, de perspectivă, care cresc alături de cei cu experiență”.

Teren cu probleme
Pentru că joi dimineața a nins foarte mult la Lonea, disputarea meciului stă sub semnul întrebării. 
„Zăpada care a căzut a îngreunat terenul, care a devenit impracticabil. În aceste condiții, este posibil să solicităm amânarea acestui meci" , a spus președintele clubului, Eugen Duma.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter