Pe vremuri, două religii avea Valea: fotbalul și mineritul. Echipele de fotbal aveau numele în concordanță cu specificul Văii. Minerul Paroșeni este cu siguranță una dintre echipele îndrăgite în Vale. Am avut prilejul a afla multe din istoricul acestei echipe stând de vorbă cu Marius Raczek.

 

Înființată în anul 1972,

Minerul Paroșeni Hunedoara promova acum 40 de ani în Divizia C, pentru ca apoi să facă pasul în al doilea eșalon valoric din România, Divizia B, în cadrul căreia a lăsat o frumoasă impresie la sfârșitul anilor 80’.

Începând cu sezonul 1972-73 și până la finele sezonului 1976-77, Minerul va evolua în campionatul municipal, având în componență printre alții pe: I. Bălan (portar), Iovu, Ivan, Ursa sau Gheta.

În sezonul 1979-80 se reușește promovarea în Divizia C, un pas important în viața unei echipe abia înființate cu 8 ani în urmă.

Să-i cunoaștem pe actorii acestei performanțe: antrenor - Tiberiu „Puiu” Benea; echipa: Crecan - Stanci, Ganga,Urâțescu, M.Florea - I. Popescu, Lascu, Gică Iordache - Benone Popescu, Leleșan, Gâtan.

 

Mingea portocalie - cu lipici la gol

Timp de șase sezoane, Minerul va evolua în Divizia C ocupând următoarele locuri: 9 (1980-81), 6 (1981-82) și 9(1982-83),

Echipa: V. Bârsan -Toma, Florescu, Maria, Pintea - M. Marian, G. Bârsan, Iordache - Lăzăroiu, Iancu, Bolos/ I. Popescu, Coge, Benone Popescu, Sălăjan. Apoi, locul 4 (1983-84), 2(1984-85) și locul 1(1985-86), când reușește promovarea în divizia B.

Performanța promovării au realizat-o Tiberiu „Puiu” Benea, antrenor și jucătorii

Crecan (V. Bârsan) - Dodenciu, Leleșan, Lixandru (Hădărean), C. Ispir (Adr. Rusu) - Lăzăroiu, G. Bârsan, M. Cristea – Băltaru (Gâtan), Matula, Henzel (Neiconi).

Marius își amintește că pe atunci nimeni nu credea în șansele acestei echipe: „Nu rețin exact câte șanse i se acordau echipei să rămână în divizia B, dar un lucru este cert: Seria 3 a Diviziei B era una extrem de puternică. Debutul a fost unul peste așteptări, 3-1 cu Armătură Zalău, o echipă cu ani buni de liga 2. S-a scris, rețin, un articol amănunțit în ziarul local, și mai ales despre mingea portocalie care va deveni un talisman al partidelor de acasă. Este știut faptul că o asemenea minge se folosește pe timpul iernii. La Paroșeni mingea portocalie aducea golul.

Etapa a doua însemna o deplasare la principala candidată la promovare, și anume Politehnica Timișoara. Înaintea partidei se punea doar problema scorului. Am ascultat cu sufletul la gură emisiunea, din păcate defunctă, Fotbal - minut cu minut, în pauza transmisiunilor din A coordonatorul emisiunii dând citire rezultatelor din liga secundă. A început firesc cu Seria 1, apoi Seria 2, apoi... Politehnica Timișoara - Minerul Paroșeni: 1-1! Nu-mi venea să cred. Am așteptat până seara târziu emisiunea sportivă pentru a asculta încă o dată. Da! Poli  – Minerul 1-1. Și nu oricum! În minutul 12 era 0-1, gol Crăciun!

Dar cine era Minerul? Homan - Dodenciu, Buzduga, Leleșan, Petre Grigore (Ghișan) - R.Cristea (Nichimiș, Matula (Lăzăroiu), Crăciun – Barbu, Sălăgean (Lixandru), Băltaru.

Antrenor: Tiberiu Puiu Benea".

 

Schimbare de „look"

Minerul avea să devină A.S. Paroșeni și confirma pe teren propriu, pierzând un singur punct (1-1 cu CSM Reșița), dar câștiga punctul în deplasare la Unio Satu Mare (0-0).

După un parcurs oarecum liniștit vine un duș rece la Arad cu Strungul, rezultat: Strungul Arad- AS Paroșeni 5-0! Oare va urma un recul al echipei? Etapa următoare venea la Vulcan Gloria Bistrița. Despre Bistrița exista o legendă, anume că ei sunt cei ce arbitrează promovarea și retrogradarea. Fapt pentru care avantajele aduse de acest privilegiu erau mai importante decât o eventuală promovare. De altfel, peste câțiva ani „tata Jean” va duce Gloria în A și cam pe atunci începea povestea „cooperativei” despre care nu se știe nimic concret.

Marius a fost din nou la datorie. Își amintește jocul cu Gloria: „A fost frumos. Minerul a fost peste bistrițeni și a obținut o victorie oarecum ușoară, mai ușoară decât se aștepta. Băltaru a centrat, Lăzăroiu s-a desprins dintre fundași și a trimis din plonjon cu latul sub transversală. Cred că este golul pe care-l țin minte cel mai bine, nu știu de ce, dar poate pentru că doream o victorie cu Gloria ca pe un fel de recunoaștere a participării în B. Iată și echipa care a reușit această victorie: Homan, Dodenciu, Buzdugan, Vișan, Grigore Petre, Cristea, Crăciun, Matula, Lăzăroiu, Sălăgean, Băltaru”.

 

Speranța moare ultima

La sfârșitul turului de campionat o găsim pe Minerul (AS) Paroșeni la mijlocul clasamentului. Dincolo de acest lucru jocul echipei este cel ce dă speranță. Minerul își va depăși condiția și va realiza un rezultat frumos.

Returul începe cu un punct smuls la Zalău cu Armătura (0-0). Urma revanșa cu Poli Timișoara, după acel incredibil 1-1 din tur.

Poli se afla în luptă directă cu FC.Bihor și Baia Mare la promovare. Are față de orădeni avantajul că aceștia erau penalizați cu trei puncte din cauza nerealizării baremului de puncte în sezonul anterior când retrogradaseră din „A”. Atunci așa era, echipele retrogradate trebuiau să acumuleze un anumit număr de puncte, altfel în următorul sezon porneau cu un handicap de puncte în funcție de diferența dintre numărul de puncte ce trebuia realizat și cel acumulat.

 

Coada de la Comtim și „blatul” copios

Cu o zi înaintea meciului un zvon străbatea tot Vulcanul: Comtimul (întreprinderea Timișoreana de prelucrare a cărnii) va umple măcelăriile din oraș cu carne (se cunoaște penuria de alimente din epocă), pentru ca Poli să aibă un joc ușor cu Minerul. Ce își amintește Marius despre acea zi? Totul: „În ziua meciului ploua puternic. În fața măcelăriilor din Vulcan lume ca la balamuc. Deci, zvonul a devenit realitate. Pe un teren greu, Minerul începe meciul cu următoarea echipă: Homan - Hădarean, Buzduga, Vișan, Ghișan - Boboc, Crăciun, Dicuț - Adr.Barbu, Nichimiș, Băltaru.

Poli deschide scorul rapid, în minutul 4, prin Olosutean. Apoi Bolba face 0-2 în minutul 48 și meciul este jucat. Timișoara ia cele două puncte, ușor, aici de unde nu se pleca cu puncte".

 

Egalul lui Crăciun

Paroșeniul continuă să uimească la acea vreme. După meciul cu Timișoara, Minerul mergea la Satu Mare și realiza un egal (1-1) cu Olimpia prin golul marcat de golgeterul echipei, Viorel Crăciun. Da, partida cu Poli nu a fost curată...

Urmează apoi UTA, la Vulcan, și 2-0 cu „Bătrâna Doamnă”, care de ceva timp se zbătea în liga secundă, fiind doar umbra palidă a ceea ce înseamnă numele de UTA. Victoria a fost obținută prin golurile lui Lixandru, care, de obicei, era rezervă. Lixandru era un atacant de careu, fără veleități tehnice deosebite, dar care a prins o zi mare. A urmat apoi o înfrângere logică la Oradea (0-3 cu FC Bihor), o victorie fără comentarii acasă cu CIL Sighet (3-0), un duș rece la Cavnic( 0-5 !), egalul cu Baia Mare la Vulcan (0-0).

„Aici aș vrea să mă opresc puțin. Trebuie să recunosc că maramureșenii mi-au plăcut cel mai mult dintre echipele văzute pe stadionul de peste Jiu. De obicei, echipele în deplasare jucau tactica autobazei (termen apărut mult mai târziu la Sorin Cârțu). Adică, ne apărăm și așteptăm o greșeală, poate iese ceva. Baia Mare a făcut un presing la mijlocul terenului, cum rar se vedea, astfel că jocul avântat al Minerului din alte partide a fost anihilat. Mai mult chiar oaspeții puteau pleca cu cele trei puncte. Tulba - un mare atacant care nu s-a adaptat la Dinamo, sau după opinia altora nu a vrut să se adapteze – a nimerit bara porții lui Homan. Și ca o altă paranteză, în acei ani am revăzut atât Baia Mare, cât și Oradea, echipe care jucau un fotbal frumos, și nu cred că ar fi exagerat să spunem că astăzi ar face succes cu brio primei divizii.

Minerul a jucat, pe urmă, la Reșița. S-a întors din nou cu un punct (1-1 cu CSM, prin golul lui Gelu Bârsan). După care învinge o altă reprezentantă a Carașului, Metalul Bocșa, și spulberă pe Unio Satu Mare cu 4-1. Aflați într-o formă extraordinară, nu a părut o surpriză faptul ca minerii obținut și prima victorie afară, 1-0 cu CFR Cluj(cine ar fi crezut atunci că CFR Cluj va juca peste 21 de ani în Champions League!)”.

 

În top șase și faze de cascadorii râsului

Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, Minerul Paroșeni era pe un nesperat loc 5, după Poli Timișoara, FC. Baia Mare, FC.Bihor și Gloria Bistrița, dar înaintea lui UTA.

În aceste condiții vine la Vulcan, Strungul Arad, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării.

„În acest meci am văzut, poate, cel mai comic moment trăit live în nenumăratele partide la care am asistat pe diverse stadioane. Băieții se înțeleseseră să facă un amical fără goluri. Partida a și început în această notă, cu pase la mijlocul terenului, pase la portar, adică un meci mai mult decât amical. La un moment dat, Crăciun preia o minge la vreo 30 de metri de poarta lui Clipa (fost portar în „A” la Brașov aflat la „ora închiderii”) și trimite un lob pe care portarul strungarilor nu-l poate anticipa, iar balonul intră în vinclu. Moment de stupoare printre mineri, care nu știu dacă să se bucure de reușită sau nu. O parte a spectatorilor se amuză, o alta huiduie văzând nehotărârea lui Crăciun în a sărbători golul.

Au urmat momente penibile, Strungul s-a chinuit să egaleze, cu toate ca apărarea condusă de Buzduga și Leleșan facea eforturi disperate să-i aducă în situații de gol pe atacanții oaspeților. Și ca o izbăvire, golul vine în aplauzele și amuzamentul spectatorilor. Cred că era mai mult un sentiment de superioritate, Minerul își permitea să arbitreze retrogradarea, deci, era o echipă mare.

Campionatul se încheie cu o victorie spectacol 5-0 cu Aurul Brad, iar Minerul termină pe locul 6, un loc la care puțini ar fi visat".

 

Podul de peste Jiu și amintiri nemuritoare

În aceeași ediție, 1986-87, dar în Cupa României, în faza șaisprezecimilor, la Vulcan s-a jucat partida Minerul Paroșeni - Universitatea Craiova. Stadionul a fost arhiplin, podul peste Jiu stătea să cadă sub greutatea mulțimii venite să vadă un meci contra unei echipe de „A” ,o echipă, Craiova, care la acea vreme umplea multe stadioane din țară. Scorul final: 1-1. Știința se califică însă după loviturile de departajare. „A fost meciul lui Homan, care a parat două penaltyuri, dar nu a fost suficient pentru calificare. În pauza competițională se face un turneu in URSS (așa era atunci). Cel mai interesant rezultat: 1-1 cu Șahtior Donetk. Echipa care peste...22 de ani va câștiga Cupa UEFA”, povestește Ratzek.

 

Libardi - la timonă

Marius își amintește și despre schimbările de antrenori și venirea lui Petre Libardi: Ediția 1987-88 a diviziei B începe cu rezultate oarecum normale: 3-1 cu Mecanica Orăștie, 0-1 la Carei, 0-0 cu Olimpia Satu Mare. Apoi vine „măcelul” la propriu de la Sighet, de unde echipa s-a întors învinsă, 0-2, dar și decimată de jocul dur al gazdelor. Poate și din această cauză urmează un egal acasă cu Gloria Bistrița (1-1) și o înfrângere la Metalul Bocșa. Astfel, după șase etape ne uităm pe clasament și ce vedem: Minerul - locul 15. Ca în toate situațiile de acest gen urmează o schimbare de antrenor, Puiu Benea este înlocuit cu regretatul de acum, Petre Libardi. Schimbarea pare a fi de bun augur, pentru că Minerul spulberă Sticla din Turda cu 5-1. Se aduce și primul punct din deplasare 1-1 cu Strungul la Arad. Strungul pe care o ajutasem cu un sezon în urmă, rezultat care ulterior se va transforma într-o victorie cu 3-0 la masa verde, gazdele utilizând un jucător suspendat. Turul găsește Paroșeniul la mijlocul clasamentului, echipa regăsindu-se după un început mai slab, obținând victorii ca în zilele bune, 4-1 cu Minerul Baia Sprie și 4-0 cu Armătură Zalău într-o zi de 5 decembrie (ziua mea de naștere) pe un teren acoperit cu zăpadă.

În retur Minerul se răzbună pe CIL Sighet, pentru masacrul din tur, scor 6-0, urmând seria rezultatelor ce alternau victoriile de acasă cu înfrângerile din deplasare, excepție făcând victoria de la Baia Sprie (2-0) un rezultat care a asigurat liniștea din finalul campionatului.

În ultima etapă s-a jucat partida Minerul - FC.Bihor, orădenii având deja promovarea asigurată, victoria cu 1-0, gol Crăciun ducând Paroșeniul pe locul 7. Este adevărat după locul 6 din precedenta ediție, se aștepta mai mult și aici nu mă refer neapărat la locul din clasament ci la jocul prestat care parcă nu a mai fost același. Poate și plecarea lui Cristea sau Băltaru pentru a ajuta Jiul în lupta pentru promovare a contat in jocul echipei".

 

Mărire și decădere

Totuși, nimeni nu anticipa ce se va întâmpla în sezonul următor. După două ediții de campionat în care echipa și-a câștigat o simpatie aparte în zonă se credea în continuitate adică în crearea unei echipe cu statut stabil în liga secundă.

Ediția 1988 - 1989 va fi una tristă. Startul de campionat aducea un meci Unirea Alba Iulia - Minerul Paroșeni: 4-0. Urmează peste câteva etape sincopa de la Vulcan, 0-0 cu Metalul Bocșa. Apoi, o serie de trei înfrângeri: 0-1 la Reșița, 1-2 cu Poli Timișoara și 0-4 la Bistrița. Minerul privește clasamentul de jos în sus, lucru cu care nu prea era obișnuită. Urma lupta pentru rămânerea în „B”. Ratzek e și acum pe fază: „Am reveni la un meci cu Olimpia Satu Mare. Partida a început pe o vreme frumoasă și s-a terminat pe o ploaie torențială, fiind unul dintre puținii care am rămas până la final un final în ton cu vremea adică o înfrângere, 0-2. Am privit jocul prin perdeaua ploii și am înțeles că nu mai era drum de întoarcere. Această echipă nu era Minerul... Dintr-o doză de optimism m-am prezentat și la jocul cu Baia Mare care a confirmat, de fapt, sfârșitul deși în programul de meci, pe prima pagina scria: Mai sperăm...

Minerul a retrogradat și a făcut-o dureros pierzând la Târnăveni cu... 0-8!

După doi ani de C, având clasări pe locurile 5 și 6, urma sezonul 1991-92 la finalul căruia se reorganiza întreg sistemul competițional. Astfel, Divizia A devenea Divizia Națională, B-ul primea numele de Divizia A, iar C-ul de Divizia B. Pentru a promova în B, adică pentru a rămâne în vechiul C, trebuia să termini în primele patru. În acel campionat, am mers la Târgu-Jiu pentru partida Pandurii - Minerul Paroșeni. Spre surprinderea mea, lume destul de multă la un joc de C. Îmi aduceam aminte că în urmă cu doi sau trei ani fusesem la un meci Pandurii –

Chimia Râmnicu Vâlcea, 1-0 pentru gorjeni, pe un stadion arhiplin, într-un sezon în care Pandurii lupta pentru promovarea în A cu Jiul și Inter Sibiu, Inter câștigând seria și reușind promovarea. Îmi rămăsese în minte Gaspar, o namilă de jucător, și Mihuț tipul jucătorului talentat, dar boem. Și începe meciul nostru. La un moment dat Minerul avea 2-0 dar în final pe o cădere inexplicabilă Pandurii câștigă cu 3-2. Și cu toate acestea la finalul campionatului Minerul termină în primele patru. Este ultima amintire pozitivă cu micuța echipă de peste Jiu".

 

O poveste frumoasă,

cu meciuri palpitante și tribune mult mai populate decât în zilele noastre. Marius crede că poate într-o epocă tristă și întunecată fotbalul acela era o rază de lumină: „Un sfârșit de săptămână, care după un gol la vinclu din lovitura liberă marca Baltaru sau un gol cu capul cum numai Crăciun știa să-l dea, te ajuta să treci peste săptămâna ce urma cu interminabilele cozi la alimente.

Stând la rând, rememoram jocurile, fapt care ușura povara umilinței de a fi nevoit să-ți cerșești rația zilnică. Și mergeam să-i vedem (și aici vorbesc nu numai de Paroșeni, ci și de Jiul sau Lupeni ori Vulcan sau Uricani) săptămâna de săptămâna, pentru că pe Rush, Dalglish, Platini, mai apoi Gullit și Van Basten îi vedeam greu prin perdeaua de pureci ai ecranului televizorului, care, conectat la o antenă cât mai lungă, făcea eforturi disperate să ne redea emisiunea de la Belgrad.

 

Astăzi,

Minerul Paroșeni sau AS Paroșeni nu mai există. După retrogradarea din liga a treia la finele sezonului 1996-97, echipa va fuziona cu CS Vulcan și va rămâne doar o amintire. O amintire cu:

paradele de excepție ale unui portar nebunatic numit Stelian Homan; fundașul dreapta Dodenciu, un tip fără o mare sclipire, dar truditor; Leleșan - stoperul tip Bumbescu; siguranța liberoului Buzduga; Petre Grigore și Ghișan - doi excelenți fundași stânga cu valențe ofensive;

hărnicia lui Matula; inteligența lui Nichimiș (și mai devreme a lui Rico Cristea); simțul inegalabil de gol al lui Viorel Crăciun; cursele purtate pe banda dreaptă de Adrian Barbu; măiestria loviturilor libere, marca Băltaru; înțelepciunea unui veteran numit Cornel Sălăgean, înlocuit mai apoi cu blondul ce aducea ca joc cu Răducioiu, l-am numit aici pe Viorel Păuna.

Mi-a rămas în minte o respingere cu capul a lui Leleșan în lateral stânga. Preia Ghisan cursa până la centrul terenului, pasă la Nichimiș, fentă a acestuia și deschidere pentru Băltaru, care, după ce driblează cu nonșalanță mijlocașul și fundașul dreapta, centrează pentru Crăciun. Acesta reia imparabil cu capul sub transversală. Nnu este un scenariu inventat, așa juca Minerul. Acesta a fost Minerul Paroșeni”.

Toate aceste povești vor face parte dintr-o carte pe care Marius Raczek promite să o scoată pentru microbiștii nostalgici și nu numai.

„M-am apucat tare de lucru și voi scrie povestea Minerului. De asemenea, mai fac o povestire, colaj, istoria naționalei de rugby, istoria Științei. Am deja vreo 150 de pagini", ne-a mărturisit Marius.

Recunosc că retrăind prin relatările lui Marius acele vremuri, ți se face pielea de găină. Astăzi fotbalul Văii sună mai mult ca o goarnă de înmormântare. Mulți i-au cântat prohodul și puțini sunt cei care mai speră în trezirea acestuia. Suntem sub pecetea ligii a patra, a iluziilor și deziluziilor. Și, totuși, istoria ne obligă. Hai fotbalul!

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.