|
.
12.05.2020, 17:49:19 | 0 comentarii | 725 vizualizari
Barajele de promovare au fost anulate
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Odată cu anunțul „înghețării” campionatului Liga 3, ediția 2019/2020, și desemnarea modului în care se va promova în Liga 2, Federația Română de Fotbal a transmis și noua strategie făcută pentru deciderea echipelor care urcă în această vară din Liga 4.
Barajele de promovare stabilite în luna februarie vor fi anulate, federația urmând a stabili, printr-o nouă tragere la sorți, 14 mini-grupe de câte trei echipe campioane județene. Cele 14 câștigătoare ale noilor baraje vor promova în Liga 3, însă și multe dintre echipele clasate pe locul 2 în mini-grupe au șansa să ajungă în cel de-al treilea eșalon, pentru a completa locurile rămase vacante. Forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat că va da liber asociațiilor județene de fotbal, respectiv Asociației Municipale de Fotbal București să își desemneze fiecare echipa campioană în Liga 4, adică reprezentanta la barajul de promovare în Liga 3, însă le atenționează că va analiza modalitatea în care o vor face, putând chiar refuza participarea la această mini-grupă dacă nu constată „o procedură transparentă, nediscriminatorie și în care principiul meritului sportiv să primeze”. Actualele 21 de baraje vor fi anulate, FRF organizează 14 mini-grupe de baraj din câte trei echipe campioane. Câștigătoarele promovează, dar și cele mai bune echipe de pe locul 2 au șanse mari să joace în Liga 3. Actualele dueluri de baraj dintre campioanele Ligii 4 vor fi anulate, iar federația va organiza o nouă tragere la sorți pentru stabilirea a 14 mini-grupe de promovare. În fiecare mini-grupă se vor întâlni câte trei echipe campioane județene, iar câștigătoarea va accede în Liga 3. Astfel, nu vor mai promova 21 de cluburi din prima, așa cum era până acum, ci 14. Însă, și cele mai bune cluburi care vor încheia pe locul 2 mini-grupa din care vor face parte, departajate pe baza unor anumite criterii precum punctaj sau golaveraj, vor avea și ele șansa de a urca în Liga 3, dacă vor fi locuri vacante. Numărul celor care vor promova din Liga 4 devine, astfel, nesigur în acest moment, FRF urmând a primi echipe până când va completa o Liga a 3-a cu 90 de competitoare. Data limită pentru desemnarea campioanelor, data la care va fi efectuată noua tragere la sorți pentru stabilirea barajelor, cât și datele la care se vor disputa meciurile nu au fost încă stabilite de FRF. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



