|
.
15.05.2020, 17:35:09 | 0 comentarii | 1088 vizualizari
Scenariu pentru Liga 5
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
La videoconferinţa conducerii AJF Hunedoara cu reprezentanţii echipelor de Liga 5 s-a discutat reluarea antrenamentelor şi competiţiilor.
În urma scenariului propus de către AJF Hunedoara şi după consultarea cu cei prezenţi la videoconferinţă (11 echipe din 12), s-a hotărât că în situaţia în care evoluţia pandemiei generate de COVID-19, respectiv măsurile impuse de Guvern, vor permite organizarea de competiţii sportive, să se stabilească echipa câştigătoare a sezonului 2019-2020 prin merit sportiv, adică după disputarea jocurilor pe teren şi să desfăşoare competiţia în sistem play-off/play-out. Astfel, primele 6 clasate vor juca în play-off, iar ocupantele locurilor 7-12 să joace în play-out, cu specificaţia că se va disputa doar un singur tur, astfel, în data de 5 iulie - etapa 1, iar în data de 2 august, etapa 5. De menţionat că în urma analizei s-a evidenţiat faptul că disputarea celor 13 etape rămase din sezonul 2019-2020 este imposibil de desfăşurat din cauza perioadei scurte de timp. Măsurile de solidaritate adoptate de Comitetul de Urgenţă al AJF Hunedoara din data de 7 mai 2020, privind subvenţionarea baremului de arbitraj şi observare pentru două jocuri va fi oferit şi echipelor de Liga 5 şi în acelaşi timp posibilitatea de a se retrage din campionat până la data de 31 mai 2020, fără a fi luate sancţiuni conform Regulamentului Disciplinar. În aceste condiţii, toate echipele au un timp de analiză pentru a specifica în scris dacă doresc să revină cât mai repede pe teren pentru derularea competiţiei din Liga a V-a. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



